- Din cauza diverselor probleme, ridicarea propriu-zisă a noii arene a început abia în septembrie 2017! Acum, între UTI-Astaldi și PMB există mai multe litigii pe rolul instanțelor de judecată, niciunul dintre acestea nefiind soluționat!
- “PMB redusese bugetul alocat construcției încă de la debutul lui 2019, cu jumătate de an înainte de rezilierea contractului, ceea ce arată că nu își propusese să îl termine și nici să plătească asocierea pentru lucrările executate. PMB nu a înțeles nici în ultimul moment necesitatea de a acorda importanța cuvenită unui obiectiv de importanță semnificativă pentru bucureșteni”, susțin reprezentanții firmei UTI.
“Încă de anul trecut,
Primăria Municipiului București a solicitat antreprenorului transmiterea unui
program de execuție revizuit, justificarea întârzierilor înregistrate,
modalitățile de recuperare a acestora, cu precizarea fermă a măsurilor și
resurselor ce urmează a fi utilizate, însă, deși au existat numeroase întâlniri
între reprezentanții PMB și constructor, acesta nu și-a asumat nici un termen”,
mai spunea primarul.
Pe 12 septembrie, “asocierea UTI-Astaldi a predat obiectivul”, construit doar în proporție de cel mult 35%.
De atunci, nici o veste
despre patinoarul promis, a cărui reconstrucție a devenit un vis pentru cei
care au ajuns să se pregătească în malluri.
- Există informații că PMB vrea să reconstruiască arena prin Compania Națională de Investiții (CNI), conform unor surse Libertatea. Ministrul tineretului și sportului ar fi promis că sprijină demersul.
“Nu au eliberat
amplasamentul, iar autorizația de demolare a clădirilor nu a fost eliberată
până în septembrie 2017”
Libertatea a luat legătura cu reprezentanții constructorilor, cărora le-a cerut explicații.
-Care este situația?
– Așa cum ați mai scris, asocierea UTI Grup SA – Astaldi SpA a fost entitatea desemnată să execute lucrarea de construcție a patinoarului Flamaropol. Totuși, pentru a se putea demara lucrările trebuia ca PMB să pună la dispoziție amplasamentul liber de sarcini. Cu toate acestea, deși contractul de execuție a fost semnat în iunie 2015, lucrările au început cu o întârziere de peste 27 de luni din cauză că PMB, pe de o parte, nu a eliberat amplasamentul în toată această perioadă, iar, pe de altă parte, autorizația de demolare a clădirilor aflate pe amplasament nu a fost eliberată până în septembrie 2017, fapt ce a condus atât la începerea cu întârziere a lucrărilor, cât și la adoptarea unor proceduri tehnice de execuție diferite față de programul de execuție inițial conceput pentru situația prevăzută în contract.
Efectul direct al acestei situații generate de PMB, prelungirea semnificativă a duratei de execuție a lucrărilor, a determinat și creșterea costurilor indirecte ale asocierii cu mult peste valorile estimate la data elaborării ofertei.
UTI-Astaldi:
Au survenit și alți factori care au îngreunat dezvoltarea proiectului, cum sunt cei derivați din modificarea legislației care reglementează piața de construcții și costul forței de muncă prin intrarea în vigoare a Ordonanței 114/ 2018, care a determinat creșterea semnificativă a costurilor salariale, precum și creșterea prețurilor materialelor de construcții comparativ cu perioada în care a fost elaborată oferta, care au determinat investiții financiare majore ale asocierii și care nu erau acoperite de prețul contractului.
Situația de mai sus a fost expusă în mod repetat PMB și, deși s-au încercat negocieri, Asocierea a întâlnit o atitudine surprinzătoare, rigidă și neconstructivă, capacitateade a înțelege și de a gestiona aceste situații din partea PMB fiind limitată la aspecte neesențiale.
Asocierea UTI-Astaldi:
-Ideea de a rupe contractul apăruse încă dinainte de vara trecută…
–Da, Primăria Municipiului București a transmis către asocierea UTI Grup SA – Astaldi SpA o notificare de reziliere a contractului de lucrări, pentru o pretinsă culpă în execuția contractului, deși, în realitate, problemele erau generate chiar de conduita PMB, care, pe lângă încălcările numeroase ale contractului, nici nu a înțeles să își onoreze obligațiile de plată față de asociere. Noi am notificat Primăria Municipiului București cu privire la rezilierea contractului de lucrări pentru motive ce țin de culpa acesteia și care făceau imposibilă continuarea executării contractului.
“Reprezentanții PMB nu
s-au mai prezentat la momentul predării și preluării șantierului”
-Ce s-a întâmplat cu predarea lucrării? Anunțul de reziliere a venit în iunie, predarea s-a făcut în toamnă.
– Conduita oscilantă a PMB a continuat și în procesul de preluare a șantierului. Asocierea a răspuns afirmativ solicitării PMB de a-i fi predate lucrările executate, însă concret, la momentul predării, reprezentanții PMB nu s-au mai prezentat! În fapt, a mai durat câteva săptămâni până când s-au hotărât să se prezinte pentru a începe preluarea. Mai mult decât atât, în prezent, PMB refuză în mod abuziv plata unei facturi emise de asociere pentru lucrări executate fără a avea o justificare reală pentru conduita sa.
- “În octombrie 2018, asociatul nostru în acest proiect a intrat în procedură de concordat, fapt ce a condus la blocarea temporară a finanțării acordate de bancă. Lucrările nu au fost întrerupte, dar limitările impuse de dificultățile financiare au determinat o scădere a numărului de persoane alocate de asociere pentru execuție. În prezent, aceste dificultăți au fost depășite”
-De când nu mai efectuați lucrări?
– Am predat obiectivul către PMB la data de 12 septembrie 2019.
-Ați chemat PMB în judecată?
– Între noi și PMB există mai multe litigii pe rolul instanțelor de judecată, niciunul dintre acestea nefiind soluționat, motiv pentru care nu putem vorbi încă de o decizie definitivă în ceea ce privește patinoarul Flamaropol.
-Cum vedeți derularea viitoare a construcției?
– Dificil de estimat, având în vedere că PMB redusese bugetul alocat construcției obiectivului încă de la debutul anului 2019, cu jumătate de an înainte de rezilierea contractului, ceea ce arată fără dubiu că nu își propuseseră să îl termine și nici să plătească asocierea pentru lucrările executate. Este cert însă faptul că PMB nu a înțeles nici în ultimul moment necesitatea de a acorda importanța cuvenită unui obiectiv de importanță semnificativă pentru bucureșteni.
Primăria a avut intenția de a rezilia contractul cu constructorii, ca urmare a sincopelor constatate în derularea proiectului, inclusiv lipsa de personal suficient pe șantier. Ulterior, problemele s-au remediat. Toate părțile conlucrează în vederea finalizării obiectivului la standardele impuse de federațiile internaționale.
PMB, în februarie 2019:
“Am mai întâlnit acest
comportament al PMB și în cazul operării Arenei Naționale, când a comis alt
abuz”
-Se vehiculează informația că Primăria ar intenționa să continue lucrările prin CNI. Știți ceva despre aceasta?
– Întrebarea dv. ar putea confirma zvonurile potrivit cărora PMB a urmărit în mod neloial rezilierea contractului cu asocierea încă din 2018. Am mai întâlnit acest comportament contractual și în cazul operării Arenei Naționale, când PMB a comis un alt abuz. Însă, în plan obiectiv, deciziile legate de execuția lucrărilor pentru patinoarul Flamaropol sunt luate doar de Primăria Municipiului București.
Lucrare de 100.000.000 de lei
La finalul lunii mai 2019, Primăria anunța că lucrările la Patinoarul Flamaropol au ajuns la 25% și vor fi gata în vara anului 2019. Lucrările au demarat la începutul lunii martie 2017, după câțiva ani de blocaj. Valoarea lucrărilor se ridica la aproximativ 100 de milioane de lei fără TVA, contractul de proiectare și execuție fiind atribuit asocierii Astaldi-UTI.
- Patinoarul ar trebui să aibă o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 9.500 de metri pătrați, cu o capacitate de 3.100 de locuri, inclusiv VIP. De asemenea, acoperişul viitorului patinoar ar urma să fie pietonal, sub formă de relief artificial orientat spre lacul din imediata vecinătate. Pe teren ar trebui să se asigure şi o zonă de parcare în aer liber pentru aproximativ 82 de autoturisme.
Libertatea a solicitat Primăriei Generale răspunsuri privind situația patinoarului, însă acestea nu au venit până la publicarea acestui articol.