„Noi am spus de mai multe ori că suntem de acord, nu numai să impoziteze veniturile, ci și să renunțăm la salariile de la stat, dacă ni se dă înapoi ceea ce în mod abuziv a luat statul ca proprietăți. Deci nu avem nevoie să stăm cu mâna întinsă la stat tot timpul, dar statul să ne dea înapoi ceea ce a luat ca fiind donații date Bisericii în mod liber. Și atunci când se face acest echilibru, nu mai avem nevoie de salarii de la stat și de celelalte”, spunea Patriarhul Daniel, în 2015.

Impozitarea Bisericii a declanşat, de-a lungul timpului, mai multe discuţii aprinse în România. Subiectul a fost „resuscitat”, zilele trecute, de Eugen Teodorovici, consilierul onorific al premierului Mihai Tudose, care a spus că Biserica trebuie impozitată.

„Fie să retrocedăm ce au de retrocedat şi atunci găsim o cale de impozitare pentru că așa e normal. Dacă facem un calcul ultimii 10 ani sau ultimii 27 de ani de zile cu cât a finanţat statul român biserica română, o să vedem că sunt sume foarte importante. Dar trebuie să găsim un echilibru. Repet, propunerea pe care aş vrea să o fac nu am nicio îndoială ca va fi acceptată de BOR”, a spus Teodorovici, la Digi 24.

La scurt timp după aceste declaraţii, Eugen Teodorovici a fost demis de premierul Mihai Tudose. Potrivit unor surse oficiale, lui Teodorovici i s-a imputat faptul că nu a comunicat cu echipa premierului, luând decizii singur şi făcând declaraţii în nume propriu.

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

Ideea lui Teodorovici ca Biserica să fie impozitată este pe placul românilor, care sunt de acord ca instituția să plătească taxe. Iată câteva din comentariile cititorilor Libertatea.ro, la dezbaterea lansată pe pagina de Facebook Libertatea.

  • Să se impoziteze veniturile bisericilor! Au mașini scumpe, haine strălucitoare, case ca niște palate aşa ca…impozitarea
  • Isus Hristos mergea călare pe măgar şi hoţii ăştia merg cu Mercedesuri de sute de mii de euro şi sunt plini de aur din cap până în picioare, aşa că merită să plătească impozite, că asta nu e credinţă, e o afacere!
  • Cum plăteste toata lumea impozit, să plătească şi ei! Se fac câte 30, 40 de parastase pe săptămână, colivi, nunţi botezuri, etc şi nu platesc nimic
  • Există o singură cale să nu fie impozitaţi. Boicot. Nu mai băgaţi bani în cutia milei. Nu mai cumpăraţi lumânări de la ei…..şi alte prostii. Si dacă nu vă lasă inima să nu puneţi ceva în cutie…..puneţi prezervative. Au mare nevoie de ele
  • Problema e că toți politicienii de bazează pe biserică la alegeri, de-aia nu-i impozitează nimeni. Hoţ la hoţ nu scoate ochii


Citește și: Răsturnare de situație în cazul dispariţiei misterioase a lui Adrian Georgel Vida, adolescentul care a fost găsit mort la Ocna Șugatag

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
FANATIK.RO
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI