„Biserica Ortodoxă Română și-a afirmat și explicitat deja de nenumărate ori poziția favorabilă, firească și clară față de actul vaccinării într-o pandemie, îndemnându-i pe clerici și laici să ia cu adevărat în serios boala, să se informeze temeinic din surse cu adevărat credibile, să se sfătuiască cu medicii și să-și configureze astfel o opțiune corect întemeiată în legătură cu un act medical de care depinde sănătatea și protejarea lor și a celor dragi”, se arată în comunicatul transmis, luni, de Patriarhia Română.
Replica Patriarhiei Române vine după ce Dan Barna a anunțat, luni, că va propune la nivelul guvernului un parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română pentru a încuraja populația să se vaccineze împotriva Covid-19.
„Dacă Grecia a făcut acest lucru, cred că este posibil că acest mesaj e timpul să fie dat, ca românii să afle pe o cale alternativă la fel de credibilă cât de important e să ne vaccinăm”, a explicat Barna.
În România există 18 culte religioase, partenere sociale ale statului, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
„Implicarea cultelor religioase într-un demers persuasv pe o temă extra-religioasă și într-o problematică în care exclusiv competența medicală este adecvată și relevantă, nu poate transgresa însă limitele contextului celor menționate mai sus”, mai transmite Vasile Bănescu.
Totodată, BOR a transmis azi că Patriarhul Daniel încă nu s-a imunizat anti-Covid.
„Părintele Patriarh Daniel este, ca fiecare dintre noi, o persoană cu un profil medical personal, care s-a sfătuit în mod sigur cu medicul său. Dacă va decide să se vaccineze, așa cum am mai comunicat, Patriarhia Română va anunța public lucrul acesta”, a transmis purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro