„În după amiaza zilei de 23 aprilie 2020, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis o scrisoare de mulţumire adresată Sanctităţii Sale Papa Francisc pentru darul făcut de acesta Spitalului Judeţean Sfântul Ioan cel Nou din Suceava. Donaţia, constând în cinci ventilatoare pulmonare, 200 de combinezoane, 900 de măşti FFP2 şi 5.000 de măşti sanitare, a fost oferită în contextul în care sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este una foarte importantă pentru Papa Francisc, care a primit la botez şi numele de Jorge (Gheorghe)”, informează Agenţia Basilica a Patriarhiei Române, potrivit Agerpres.
Autorităţile române au salutat și ele gestul Papei Francisc de a dona cinci ventilatoare pulmonare şi materiale medicale Spitalului Judeţean din Suceava.
Iniţiativa Sfântului Scaun, anunţată joi, demonstrează, potrivit MAE, „solidaritatea Sanctităţii Sale cu România în eforturile susţinute de gestionare a pandemiei de COVID-19 la nivel naţional şi demonstrează relaţiile excelente şi cooperarea foarte bună dintre România şi Sfântul Scaun, în contextul celebrării, în acest an, a 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două state”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro