Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit luni cele şase clopote ale Catedralei Mântuirii Neamului, înainte de amplasarea lor în turnul clopotniţă al lăcaşului de cult.
Clopotele Catedralei Naționale au fost realizate în fabrica Grassmayr din Innsbruck, Austria, au o garanție de 15 ani și o viață (dăinuire) apreciată la peste 400 ani. Ele au fost aduse în țară în data de 19 mai 2017. Pe fiecare dintre ele se află stema Patriarhiei Române, efigia chipului Patriarhului Daniel şi crucea patriarhală.
Cele 6 clopote cântăresc împreună 33 tone. Clopotul mare, dedicat „Eroilor Neamului”, are o greutate de peste 25 de tone, cu o înălțime și un diametru de circa 3 metri și va fi amplasat la o înălțime de 60 de metri. Acesta va putea fi auzit pe o rază de 15 km la evenimentele și sărbătorile importante. România va deveni una dintre puţinele ţări din Europa, care au un clopot cu un asemena tonaj, ridicat atât de sus.
În ceea ce priveşte calitatea sunetelor, aceasta este asigurată prin puritatea aliajului de bronz utilizat de turnătoria din Tirol, 78% cupru electrolitic cu puritatea de 99,99% şi 22% staniu electrolitic, cu aceeaşi puritate.
Costul celor şase clopote a fost achitat exclusiv din banii Patriarhiei Române, nu din fonduri publice.
Foto: Mircea Florescu/Basilica.ro
Citește și: VIDEO/ A început goana după rechizite! Câţi bani cheltuie părinţii pentru noul an şcolar
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro