„Biserica foloseşte Ziua Internaţională a Femeii drept prilej pentru a sublinia că, pentru femeia creştină, modelul consacrat este cel conferit de Maica Domnului, de femeile mironosiţe, prăznuite în chip deosebit în Biserica Ortodoxă în Duminica a treia după Sfintele Paşti, şi de toate sfintele femei din Calendarul Creştin Ortodox”, afirmă Patriarhul Daniel.

Înaltul ierarh arată că, femeia, ca mamă, modelează conştiinţa şi simţirea creştină a copiilor, fiind izvor de afecţiune şi icoană a dăruirii şi purtării de grijă pentru întreaga familie, semn de binecuvântare divină şi bucurie pentru Biserică.

„Evlavia, bunătatea şi smerenia mamelor şi bunicilor creştine rugătoare sunt o binecuvântare pentru familie şi Biserică, mai ales în vremuri de tulburare şi descumpănire. În ţara noastră, o mulţime de femei contribuie la educaţia copiilor şi tinerilor, în grădiniţe de copii şi în şcoli publice sau particulare. O mulţime de femei care lucrează în unităţi medicale şi în centre sociale aduc alinare şi vindecare bolnavilor, încurajare celor săraci şi singuri, iar multe alte femei contribuie la viaţa societăţii în foarte multe domenii de activitate”, mai spune patriarhul.

PF Daniel le aduce un omagiu de recunoştinţă tuturor femeilor, „în mod deosebit celor credincioase”, şi le urează „ani mulţi şi binecuvântaţi, cu sănătate şi ajutor mult de la Dumnezeu”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News