Măsura este pur simbolică, deoarece Patriarhul Kiril, 77 de ani, pe numele său de mirean Vladimir Mihailovici Gundiaev, se află în Rusia şi nu se află sub ameninţarea unei arestări. Acesta a fost ultimul pas în campania Ucrainei de a elimina influenţa preoţilor pe care îi suspectează că menţin legături strânse cu Rusia şi subminează societatea ucraineană.

O postare de pe lista de urmăriţi a ministerului ucrainean l-a identificat pe Kiril după nume, l-a prezentat în hainele sale de cleric şi l-a descris drept „o persoană care se ascunde” precizând că este „dispărut” din 11 noiembrie.

Creştinismul ortodox este religia dominantă în Ucraina, iar autorităţile de la Kiev au lansat dosare penale împotriva clerului legat de o ramură a bisericii ortodoxe cândva legată direct de Biserica rusă şi de Kiril.

Parlamentul de la Kiev ia în considerare un proiect de lege care ar interzice acea ramură a bisericii, care şi-a pierdut mulţi enoriaşi de când liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a trimis trupe ruseşti în Ucraina, în februarie 2022. Biserica spune că a întrerupt toate legăturile cu Moscova în mai 2022.

Serviciul de securitate al Ucrainei SBU a emis luna trecută un document în care spunea că patriarhul „a încălcat suveranitatea ucraineană” în virtutea poziţiei sale de „parte a celui mai apropiat anturaj al conducerii militare şi politice a Rusiei”.

Forţele de securitate au lansat zeci de dosare penale, inclusiv acuzaţii de trădare, împotriva preoţilor şi oficialităţilor legate de ramura bisericii asociată cu Moscova.

În total, de la începutul războiului pe scară largă, au fost inițiate 70 de procese penale împotriva reprezentanților, dintre care 16 sunt mitropoliți ai bisericii.

Kiril a denunţat aceste acţiuni şi a făcut apel la liderii religioşi din întreaga lume să oprească măsurile Ucrainei împotriva bisericii.

Rușii: „Ilegalităţi şi încercare de a intimida enoriaşii”

Un înalt oficial din biserica rusă a declarat agenţiei de presă RIA Novosti din Rusia că plasarea lui Kiril pe o listă de urmăriți a fost „un pas pe cât de ridicol, pe atât de previzibil”.

Vladimir Legoida, responsabil pentru legăturile cu alte biserici, a declarat că autorităţile ucrainene sunt vinovate de „ilegalităţi şi încercare de a intimida enoriaşii“.

Ucraina a anunţat, la începutul lunii noiembrie, că a iniţiat o procedură penală împotriva patriarhului Kiril, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, în contumacie, pentru că a „justificat” invazia rusă pe teritoriul său.

„Vor fi luate măsuri pentru a-l aduce în faţa justiţiei pentru crimele comise împotriva statului nostru”, transmitea atunci Kievul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News