Totodată, ea dezvăluie și alte sume pe care le consideră exagerate și pe care susține că a fost presată să le plătească.
„Chef Cătălin Scărlătescu mi-a cerut cu 5.300 euro mai mult decât am ofertat noi, n-am avut ce face, i-am dat!”, spune Mihaela Neagu.
Mihaela Neagu: „Nu doresc să ajung ca patronul dezinfectanților de la Hexi Pharma, Dan Condrea”
Mihaela Neagu recunoaște că nu a prestat toate serviciile din contract și susține că nu are nimic de ascuns.
– Doamna Neagu, ne-ați contactat spunându-ne că sunteți dispusă să ne prezentați toate documentele legate de evenimentul „Zilele Sectorului 5”.
– Da, pentru că nu avem nimic de ascuns. Libro Events este o firmă cu 800 de angajați, derulează zeci de contracte și are o imagine de apărat. Și nu suntem doar o firmă de curățenie, așa cum ne-ați prezentat.
– Cum adică erau stabilite deja onorariile pentru artiști?!
– Eu am dorit să-i aduc pe Provincialii, Vunk, Gheorghe Zamfir, ei i-au vrut pe Holograf, care mi-au impus prețul: 9.500 euro plus TVA trupa, 9.500 euro plus TVA, Dan Bittman. Iar chef Cătălin Scărlătescu mi-a cerut cu 5.300 euro mai mult decât am ofertat noi, n-am avut ce face, i-am dat!
– Viorica și Ioniță de la Clejani?!
– Am semnat cu ei pe 11 septembrie, pentru un onorariu de 15.000 plus TVA. Nu am putut negocia nimic cu ei. Prezentatoarea Anca Serea a semnat pentru 1.200 euro pe zi ori 3 zile.
– Promovarea evenimentului a fost făcută?
– Nu. Nu le-am putut cuprinde toată promovarea, din lipsă de timp. Ce nu am făcut, îmi asum. Nu am cerut încă nimic pentru promovare. Am reușit promovarea la TVR, la radio am dorit să o facem la postul ZU, ei nu au vrut decât la Radiodifuziunea Română.
– Cât din contract a fost realizat?
– Din punctul meu de vedere, 90%. Eu pun la dispoziția tuturor toate documentele, pentru că nu am nimic de pierdut. Firma are 800 de angajați și nu doresc să ajung ca patronul dezinfectanților de la Hexi Pharma, Dan Condrea!
De altfel, fără să indice despre cine vorbește, patroana susține că ea nu a vrut să semneze contractul, dar că „a fost presată s-o facă”.
Citește și: