Potrivit, informațiilor oferite de reprezentanții DIICOT, la sfârşitul anului 2016, Corina Tufiş, Gicu Marius Tufiş, Alina Bianca Tufiş şi Mihail Alexandru Rădulescu au deschis un club de striptease în oraşul Caracal, în care au adus mai multe minore pe care le-au obligat să ofere spectacole pornografice clienților.

“Membrii grupului infracţional organizat au îndemnat mai multe persoane vătămate minore să danseze îmbrăcate sumar, dar şi dezbrăcate, efectuând mişcări senzuale, mimând actul sexual, realizând spectacole pornografice în clubul de pe raza oraşului Caracal, atât în faţa clienţilor în club, cât şi în separeurile acestuia, în folosul membrilor grupului infracţional organizat care au obţinut venituri ce nu pot fi cuantificate având în vedere fluctuaţia clientelei”, se arată în comunicatul DIICOT, potrivit agerpres.

La momentul descinderii anchetatorilor, la începutul lunii februarie, anul curent, două dintre fetele descoperite în club, minore, erau ţinute cu forţa. Anchetatorii au descoperit atunci şi mai multe camere de înregistrare, ascunse în obiecte de mobilier, cu care, cel mai probabil, patronii îşi înregistrau clienţii.

Presa a relatat că spaţiul unde funcţiona clubul de noapte a fost închiriat de la Primăria Caracal, însă primarul oraşului a declarat că nu ştia ce se întâmpla acolo. Dosarul se va judeca la Tribunalul Olt.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.