Bucăți de lemn, metal și zidărie au fost împrăștiate de jur împrejur, iar mașinile, avariate. Singura piesă rămasă în picioare a fost frigiderul de culoare gri. 

„Am primit 22 de mesaje text consecutive de la sora și fiica mea, din Vicksburg, m-au avertizat să mergem într-un loc sigur”, a povestit Tracy Harden, 48 de ani.

Femeia spune că a avut doar un minut la dispoziție, până când tornada a măturat totul în cale.

„Soțul meu a deschis ușa camerei frigorifice și ne-a împins pe toți înăuntru. Am fost opt persoane în interior”, a completat Tracy.

Soțul lui Harden a văzut că acoperișul restaurantului fusese smuls de vând când a închis ușa frigiderului.

După ce a trecut vuietul, unul dintre angajați a făcut potecă prin moloz și au ieșit toți din interiorul rece.

Așa arătat localul după trecere tornadei:

„Mulțumesc lui Dumnezeu că suntem în viață. Este un miracol”, a declarat Tracy Harden, 48 de ani, pentru ABC News.

Restaurantul funcționa de peste șase decenii. „Era mai mult decât o afacere, era sufletul meu”, a mai spus Harden.

Tornada a ucis cel puțin 26 de persoane, a rănit alte zeci și a strămutat mii de locuitori, în Mississippi. A lovit și statul vecin Alabama.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News