Conform portalului instanţelor de judecată, magistraţii au respins propunerea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu în cazul lui Dinicu şi au înlocuit această măsură preventivă cu cea a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Decizia nu este definitivă.

Cornel Dinicu, acuzat de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, a fost arestat preventiv la începutul lunii ianuarie, iar de la data de 1 februarie s-a aflat în arest la domiciliu.

Tragedia din 26 decembrie 2023

Cornel Dinicu este principalul inculpat în dosarul dezastrului de la Ferma Dacilor, unde opt persoane au murit în incendiul care a mistuit până la temelii complexul turistic. Printre victime sunt și trei copii, băiatul în vârstă de 11 ani al lui Cornel Dinicu și doi frați, de 11 și 16 ani. Tatăl lor a murit încercând să-i scoată din flăcări.

În incendiu a murit și o tânără de 20 de ani, handbalistă la clubul sportiv din Călărași și studentă la Sociologie. O altă victimă este fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei. Este vorba despre Vlad, un student în vârstă de 21 de ani.

Urmărește-ne pe Google News