One of the worst days ever for the Russian Air Force: Today, at least 4 aircraft- an Su-34 strike jet, an Su-35 fighter and two Mi-8 helicopters, were shot down by anti-air missiles over Bryansk Oblast within Russia.
— 🇺🇦 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) May 13, 2023
So far it is unclear what kind of missiles were used. pic.twitter.com/LjipZShRWC
Un avion de vânătoare și bombardament Su-34, un avion de vânătoare Su-35 și două elicoptere Mi-8 care au alcătuit un grup de raid au fost „doborâte aproape simultan” într-o ambuscadă în regiunea Briansk, învecinată cu nord-estul Ucrainei, potrivit Kommersant.
„Potrivit datelor preliminare, avioanele de vânătoare trebuiau să lanseze un atac cu rachete și bombe asupra unor ținte din regiunea ucraineană Cernihiv, iar elicopterele erau acolo pentru a le sprijini – printre altele, pentru a prelua echipajele «Su» în cazul în care ar fi fost doborâte”, scrie cotidianul rus independent.
Agenția de știri rusă de stat TASS a relatat că un avion rusesc de război Su-34 s-a prăbușit în acea regiune, dar nu a precizat cauza.
De asemenea, TASS a citat un oficial al serviciilor de urgență care a declarat că un incendiu la motorul unui elicopter a provocat prăbușirea acestuia în apropiere de Klințî, care se află la aproximativ 40 km de granița cu Ucraina.
Agenția rusă nu a făcut nicio mențiune despre avionul Su-35 sau despre un al doilea elicopter.
Cu toate acestea, o înregistrare video publicată pe canalul rus de Telegram pro-război Voyenniy Osvedomitel, care are aproximativ o jumătate de milion de urmăritori, arată un elicopter aflat la înălțime pe cer care a suferit o explozie, fiind aruncat în afara cursului și apoi plonjând spre sol în flăcări.
Comentariile care însoțesc înregistrarea video, pe care Reuters nu a putut să o verifice imediat, au afirmat că aceasta arată un Mi-8 doborât de o rachetă.
Alte imagini postate de canal au arătat epave pe un câmp agricol.
Kommersant nu a furnizat nicio dovadă pentru relatarea sa potrivit căreia patru avioane ar fi fost doborâte, dar aceeași afirmație a fost făcută și de mai mulți bloggeri militari prorăzboi foarte urmăriți.
Ministerul Apărării de la Moscova nu a răspuns imediat unei solicitări de a face precizări pe acest subiect, notează Reuters.
Voyenniy Osvedomitel afirmă că se pare că „cel mai probabil, inamicul a organizat o ambuscadă cu apărarea antiaeriană transferată în prealabil într-o zonă de frontieră suficient de aproape pentru a lovi grupul nostru”.
Canalul de Telegram mai spune că elicopterele doborâte păreau a fi aparate de război electronic Mi-8MTPR-1 capabile să bruieze semnalele radio și de țintire ale inamicului.
Kommersant a precizat că toate cele patru echipaje au fost ucise.
Nine crew members died in the crash of Mi-8 helicopters and Su-34 and Su-35 fighters in the Bryansk region.
— NEXTA (@nexta_tv) May 13, 2023
It is reported that they were flying as part of a group to bomb the Chernihiv region, but then became heavier than air. pic.twitter.com/bzGet9ra5b
Nu a existat niciun răspuns oficial din partea Ucrainei, care de obicei refuză să comenteze informațiile privind atacurile efectuate pe teritoriul Rusiei.
Cu toate acestea, într-un mesaj publicat pe Twitter, Mihailo Podoliak, un consilier de rang înalt al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a catalogat incidentul drept „Justiție … și karma instantanee”.
An air group of two SU fighter jets (34 and 35) and two support helicopters flew over the Bryansk region to launch a „missile-bomb attack” (officially) on the civilian population of Chernihiv region in Ukraine. The air group was destroyed by „unidentified persons.” Justice, as it…
— Михайло Подоляк (@Podolyak_M) May 13, 2023
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina