„Navele s-au desprins de la ancoră, iar două sunt ancorate acum pe plajă, în apropiere de ponton. A treia şi a patra navă au eşuat pe coasta israeliană, în apropiere de Ashkelon”, a anunţat sâmbătă într-un comunicat CENTCOM.
https://twitter.com/Mrgunsngear/status/1794425330058334313?ref_src=twsrc%5Etfw
CENTCOM precizează că niciun militar nu a fost rănit şi că „pontonul rămâne deplin funcţional”.
Armata israeliană îi ajută pe americani să-l repună pe linia de plutire, iar „niciun (militar) american nu va intra în (Fâşia) Gaza”, subliniază comandamentul.
https://twitter.com/EX1LEISR/status/1794473871036346703?ref_src=twsrc%5Etfw
Statele Unite au încheiat săptămâna trecută construirea acestui ponton, anunţată în martie de către preşedintele american Joe Biden.
Este vorba despre o ocolire a restricţiilor impuse de către Israel în livrarea terestră de ajutoare umanitare în Fâşia Gaza, devastată de şapte luni de război, în urma unui atac al mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie.
https://twitter.com/iamBrianBJ/status/1794415811127324766?ref_src=twsrc%5Etfw
Vineri, ONU a anunţat că instalaţia a permis debarcarea, în decurs de o săptămână, la 97 de camioane cu ajutor umanitar.
Acest port artificial – care costă cel puţin 320 de milioane de dolari – nu poate înlocui, la fel ca alte iniţiative, un aflux de ajutoare umanitare pe cale terestră, avertizează ONU şi organizaţiile umanitare.
Potrivit ONU, aproape toţi cei 2,4 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza au fost deplasaţi de confruntări armate şi bombardamente şi se află în insecuritate alimentară şi un risc de foamete la scară mare.