Când vântul a început să bată mai tare, cele două ambarcaţii în care se aflau doi câte doi cehii, s-au răsturnat. Din fericire apa nu este foarte rece în această perioadă, iar cei patru străini ştiau să înoate.
Tinerii au încercat mai bine de o oră să ajungă singuri la mal, însă din cauza valurilor foarte mari, au fost purtaţi în derivă. Un echipaj al poliţiei de frontieră aflat în zonă i-a observat pe cei patru bărbaţi care se zbăteau în apa învolburată a fluviului şi au acţionat imediat.
„I-am adus la mal în siguranţă, nu au înghiţit apă şi nu au avut viaţa pusă în pericol. Probabil că dacă ar mai fi stat mult în apă se putea întâmpla ceva grav, deoarece valurile sunt foarte mari şi oricât ar fi încercat să ajungă spre mal, nu ar fi reuşit”, a declarat Doru Simion, şeful operaţiunii de salvare din cadrul IJPF Mehedinţi.
Operaţiunea de salvare a durat mai bine de jumătate de oră. Un echipaj smurd, dar şi o ambulanţă au ajuns la faţa locului pentru a le acorda turiştilor străini îngrijiri medicale.
„Nu a fost nevoie de resuscitare, însă le-am acordat primul ajutor. S-au speriat, au stat destul de mult în apă şi îi transportăm la spital pentru investigaţii”, a spus un medic SMURD.
Arbarcaţiile au fost recuperate de echipajele de la Poliţia de Frontieră şi acostate într-un refugiu în localitatea Sviniţa.