Chitaristul Vlad Țelea a decedat chiar în seara incendiului, chitaristul Mihai Alexandru a pierdut lupta o zi mai târziu, la spital. Pe data de 8 noiembrie a murit toboșarul Bogdan Enache, iar ieri Alex Pascu de la bass a încetat din viață.
Singurul supraviețuitor este Andrei Găluț. Solistul trupei Goodbye to Gravity a fost transferat, în 7 noiembrie, într-un spital din oraşul olandez Beverwijk. După incendiul din clubul Colectiv, Andrei Galuţ a fost internat în stare gravă la Spitalul Elias, cu arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii, fiind ventilat mecanic.
Incendiul devastator din clubul Colectiv
În noaptea de 30 octombrie, la clubul Colectiv din Capitală a avut loc un incendiu violent. În urma tragediei, 53 de oameni și-au pierdut viața, iar alți peste 140 au suferit răni grave. Cazul este cel mai dramatic din ultimele decenii din România.
Miercuri numărul pacienților internați în spitalele din țară după tragedie era de 71, 17 dintre aceștia fiind în stare critică și gravă. Ceilalți 54 de pacienți erau stabili.
Ascultă aici unul dintre hiturile trupei!