Mai mulți europarlamentari români au lucrat sau o cunosc pe asistenta europarlamentară care a mărturisit publicației Europa Liberă cum a fost tratată de un politician român pe vremea când a lucrat la Bruxelles pentru el. G4Media l-a identificat pe bărbatul invocat de asistentă drept fostul premier și actual europarlamentar PSD Mihai Tudose. 

Politicianul a negat informațiile din mărturia asistentei și a spus că el este cel care a renunțat la serviciile angajatei. La rândul său, PSD a decis să-l apere pe Tudose și să spună că, de fapt, femeia a fost dată afară pentru că făcuse lobby ilegal, conform unei comunicări interne a partidului, de marți, 6 iunie 2023, intrată în posesia ziarului Libertatea. 

Mihai Tudose. Foto: Hepta

Redacția știe cine este femeia care susține că Tudose a hărțuit-o sexual. Nu vom face public numele ei pentru că victimele hărțuirii sexuale sunt supuse, în general, unor mari presiuni și au dreptul să aleagă dacă și cum își dezvăluie identitatea.  

Am discutat cu mai mulți europarlamentari români, toți cu mare experiență la Bruxelles. Toți patru intervievați o cunosc pe asistentă. Ei au ales să vorbească sub condiția confidențialității. „Dacă femeia ar vorbi cu nume și prenume, estimez însă că am sprijini-o și noi, în mod deschis”, a fost argumentul a doi dintre politicienii români care au discutat cu ziarul. 

Primul europarlamentar: „Nu era în niciun caz un om de dat afară, ci unul de bază”

Un europarlamentar român susține că femeia avea portretul asistentului ideal de europarlamentar. El explică felul în care funcționează lucrurile. „Europarlamentarii nu sunt obligați să-și aleagă asistenți dintre cei care lucrează deja în Parlamentul European. Pot să aducă pe oricine. Dar cei care sunt deja acolo au deja ceva vechime, au deja experiență și sunt foarte importanți. Mai ales pentru un europarlamentar aflat la primul mandat e foarte important să aibă ca șef de cabinet care să știe toate lucrurile”.

„Dacă ești nou ca europarlamentar, dacă tot stafful tău e nou, îți trebuie foarte mult timp să înveți toate regulile, toate procedurile. Așa că, de obicei, europarlamentarii preferă să-i aleagă în primul rând dintre cei care sunt deja acolo”, continuă el. 

Persoana despre care vorbim era pe deplin un astfel de om, nu era în niciun caz un om de dat afară, ci unul de bază. Și cred că făcea mai mult decât scria în fișa postului, era sociabilă, era o persoană activă, știa să-și facă contacte.

Europarlamentar român despre asistenta care-l acuză pe Mihai Tudose:

„În Parlamentul European dacă îți faci treaba și ești om serios, ți se deschid toate ușile. Iar ea așa era”

Al doilea europarlamentar: „Fată serioasă”

Următorul europarlamentar a fost succint. „O știu foarte bine, a lucrat 10 ani în Parlamentul European, fiind în aceeași delegație. Fată serioasă, muncitoare, la locul ei, cu foarte mult bun-simț”, a spus acesta.

Al treilea europarlamentar: „Toți am văzut-o stresată, povestea că nu se înțelegea cu Tudose”

Un alt europarlamentar român spune că știa despre neînțelegerile asistentei cu Mihai Tudose și că aceasta a povestit mai multora, dar că nu a știut nimic despre hărțuire. „Toți am văzut-o supărată, stresată, povestea că nu se înțelegea cu Tudose. Era foarte bună, foarte conectată, organizată, lucra foarte bine, știa să organizeze evenimente. E o persoană foarte sufletistă, foarte prietenoasă, nu o bănuiesc de bârfe sau ceva asemănător”. 

Europarlamentarul spune că a auzit de la asistenții săi despre un episod povestit de femeie pentru Europa Liberă. E vorba despre momentul în care „la Strasbourg, alți deputați români, bărbați, au fost martori la o ceartă între *Florina și șeful ei la masă, după ce-i amenințase colega. „Până am ajuns să plec, devenise violent cu ea, a amenințat-o că-i trage una.” Europa Liberă a protejat numele asistentei, numind-o *Florina și precizând că aceasta nu este identitatea ei. 

„Știu că s-a petrecut la cantină, au fost de față mai mulți asistenți, dar nu ai mei”, a mai spus eurodeputatul.

Al patrulea europarlamentar: „A fost sfătuită să se adreseze conducerii Parlamentului European”

Aceeași variantă, a unei relații tensionate cu Tudose, e povestită și de al patrulea europarlamentar intervievat de Libertatea.  „Știam din vara lui 2019 despre relația tensionată dintre asistentă și europarlamentarul Mihai Tudose, acuzând mai multe abuzuri din partea lui, dar nu cunoșteam detalii”, spune eurodeputatul.

Asistenta e descrisă drept un om care „avea foarte multă experiență în Parlamentul European”

„Ne-a spus că nu mai suportă întreaga situație, că e cu nervii la pământ. A fost sfătuită să se adreseze conducerii Parlamentului European pentru a rezolva situația, întrucât sunt șanse mici să obțină sprijin în interiorul delegației românești”, a mai declarat europarlamentarul. 

Erată: Într-o versiune anterioară a acestui text, numele lui Mihai Tudose era scris eronat -„Florin Tudose”. Ne cerem scuze pentru eroare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News