Avionul Piper F-OGKO s-a prăbușit în mare, în jurul orei 7 seara, ”la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul Charles Douglas, din Dominica”, a anunțat prefectura din Guadalupe într-un comunicat de presă, citat de euronews.com.

În avionul de mici dimensiuni, Piper F-OGKO, avion cu un singur motor, se aflau patru cetățeni francezi – doi piloți și doi pasageri, notează loopnewsbarbados.com.

Echipa de căutători a găsit un rucsac cu un pașaport al unuia dintre pasagerii aflați la bordul aeronavei. Iar mai târziu, către dimineață, a fost descoperită o geantă ce conținea detalii despre zbor, a mai precizat comunicatul prefecturii din Guadalupe.

Potrivit autorităților din Guadalupe, ”căutările sunt foarte dificile din cauza vântului puternic și a mării extrem de agitate, vizibilitatea fiind redusă”.

Situată între Guadelupa și Martinica, insula Dominica este o insulă conservată, cunoscută și ca Insula Naturii a Caraibelor. Denumirea vine de la cuvântul „duminică”, deoarece ziua în care a fost descoperită de Cristofor Columb, la data de 3 noiembrie 1498, a fost duminică.

Urmărește-ne pe Google News