ComenteazăNava „Ali Bey” e la cheu, o poate vedea oricine trece prin Portul Constanța. Silueta ei alb-albastră se zărește și de pe terasele cu panoramă spre port. Ascunsă de priviri este suferința celor patru marinari sirieni care trăiesc aici din noiembrie 2020.
Muncitorii mării au trecut prin foame, două săptămâni au stat fără căldură și fără electricitate în plină iarnă, nu au bani și nici dreptul de a coborî de pe navă. Astăzi sunt sub protecția unui sindicat internațional, care le furnizează ceva hrană și asistență juridică. Au câștigat deja în primă instanță procesul împotriva firmei care i-a angajat, dar nu i-a plătit.
Ei așteaptă ca nava să fie vândută, să-și încaseze salariile și să plece. Nu acasă, în Siria, unde riscă să fie arestați pentru că refuză să se înroleze în armata dictatorului Bashar al-Assad. Dar asta este o altă poveste.
Libertatea a stat de vorbă cu comandantul navei și cu unul dintre colegii de echipaj. Ceilalți doi recuperau în timpul zilei somnul pe care nu și-l găsesc noaptea. Iată cum arată viața într-o „închisoare plutitoare” de 26.000 de tone.
Salariile neplătite
Cargoul Ali Bey, pavilion panamez, a ancorat în Portul Constanța pe 30 noiembrie 2020. Problemele apar când unul dintre membrii echipajului anunță compania care opera nava că vrea să debarce și cere salariile restante. Aproximativ 12.000 de dolari, după mai mulți ani petrecuți pe vas.
Proprietarul companiei, refuză să-l plătească. „De aici problema a devenit din ce în ce mai mare”, povestește Abdullah Dahha, comandantul navei.
„Când a văzut că suntem uniți, n-a mai vrut să stea de vorbă cu noi. A spus că vinde nava unei companii care lucrează pentru Israel și că trebuie să plecăm toți. Ne-a propus doar plata a 4 luni de salariu, din asigurări. Dar noi aveam nu luni, ci ani munciți de recuperat. A spus că dacă nu suntem de acord, să mergem în justiție”.
Fără bani, într-o țară străină unde nu aveau dreptul nici măcar să coboare de pe navă, ideea de a apela la justiție li se părea imposibilă marinarilor.
„Pe asta miza și proprietarul companiei cu care am semnat contractele, care este de fapt și armatorul din spatele firmei offshore înregistrată în Panama care deține vasul. Încerca să scape de noi fără să ne plătească, profitând de faptul că marinarii sirieni au o situație specială din cauza războiului din țara noastră”, spune comandantul.
Compania este din Turcia, dar proprietarul, Mustafa Demirel, este binecunoscut în Constanța, unde desfășoară afaceri de zeci de ani.
Două săptămâni, în frig și întuneric
Alături de comandant, alți trei membri ai echipajului au rămas pe vas. Pentru a-i forța să plece, li s-a tăiat orice formă de aprovizionare: alimente, combustibil și bani.
Două săptămâni am rămas fără electricitate. Chiar în decembrie 2020, erau minus 2 grade în port. În cabine, poate și mai frig
Abdullah Dahha, comandant de navă:
Sfătuiți de sindicaliștii români din port, marinarii sirieni contactează International Transport Workers Federation (ITF), o federație globală a sindicatelor din transporturi activă din 1896. Primesc hrană și asistență juridică. Astfel reușesc să deschidă un proces la Tribunalul Constanța.
Autoritățile portuare le întind o mână de ajutor și le furnizează curent electric.
„Ca sirieni, suntem nevoiți să acceptăm riscuri mari”
Comandantul de 36 de ani spune că trece prin cea mai grea experiență din viața sa. Engleza e fluentă, privirea țintește colțurile cabinei. Sus, jos. „Suntem foarte aproape de a ne pierde mințile. Vorbim singuri”, întrerupe el firul evenimentelor.
Este la timona navei din iunie 2019. „Pentru că am naționalitate siriană este foarte complicat. Suntem nevoiți să acceptăm riscuri mari. Nu am mai fost în Siria din 2011. Din cauza războiului. Părinții trăiesc acolo. Eu locuiesc în Egipt, în Alexandria, unde am făcut și academia de marină. Am terminat-o în 2011, pe nave lucrez de la 18 ani, din 2004”.
Nava Ali Bey are 29 de ani. Se vede. Puntea, cotloanele sau cabinele, toate vorbesc despre viața dificilă în care se muncește și se trăiește la bord. Pentru a-și dezmorți picioarele, oamenii țin astăzi conturul navei de 83 de metri lungime și 15 lățime. Ca învârtitul în cerc din închisori.
Din funii și piese de rezervă pentru motoare au inventat scripeți pentru antrenarea mușchilor. Dar lupta este mai puțin fizică, oamenii ridică greutăți ca să-și țină psihicul pe linia de plutire.
Justiția română le dă dreptate în primă instanță
După aproape un an de când a ajuns la Constanța, autoritățile române i-au acordat lui Abdullah, în septembrie 2021, dreptul de a traversa pontonul care îl separă de țărm. Pentru a putea să meargă la tribunal unde s-a judecat litigiul de muncă al celor patru marinari cu angajatorul – A & D Ship Management CO SA, înregistrată în Turcia.
Pe 23 mai 2022, justiția le-a dat câștig de cauză marinarilor sirieni și a obligat firma din Turcia să le plătească peste 230.000 de dolari. Sentința nu este definitivă, dar în litigiile de muncă sentința instanței de fond este executorie. Din mai se așteaptă motivarea, pentru a se putea trece la executarea firmei.
Emoțiile nu s-au terminat pentru comandant și echipa sa. Au aflat că patronul turc s-a înscris și el printre creditorii la navă. „Proprietarul are două companii: una de management, alta prin care deține proprietatea vasului. A cerut 770.000 de dolari”, susține comandantul.
Proprietarul s-a pus în oglindă și a cerut bani de la el însuși. Iar justiția a acceptat cazul. Când am citit asta am avut iar foarte mult stres. Iar stresul se va sfârși doar când vom fi plătiți și vom putea pleca de aici.
Abdullah Dahha, comandant de navă:
Contactat de Libertatea, Mustafa Demirel a refuzat să comenteze problema echipajului. „Nu pot să vorbesc despre o problemă care se judecă în justiție. Mai este și recursul. Nu eu sunt proprietarul navei, ca persoană. Nava este sub pavilion panamez, iar firma care o deține este din Panama”, a spus el.
„Good news, captain”
Adrian Mihălcioiu, sindicalistul din Portul Constanța care i-a luat sub protecție, fiind și inspector ITF în România, le-a adus „good news”: muncitorii trec înaintea patronului la recuperarea banilor.
„Pentru recuperarea banilor există unele priorități. Prima este recuperarea cheltuielilor de judecată, urmează cheltuielile din port, apoi echipa. Și apoi alte tipuri de datorii”, explică Mihălcioiu, președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor din România (SLN).
El spune că nava o să fie scoasă la licitație și că valoarea estimată este de aproximativ 350.000 de dolari.
Sperăm ca în toamnă, septembrie-octombrie, să terminăm cu această problemă. Trebuie să fie plătiți și apoi pot să meargă oriunde vor.
Adrian Mihălcioiu, președinte SLN:
„Nu dormim”
În cabină apare și ofițerul român de la emigrări. Verifică zilnic dacă tot echipajul este la bord. Semnează împreună cu comandantul un document, ștampilează și pleacă.
Este ora prânzului, doi dintre marinari încă nu au ieșit din cabine. Sunt și mai tineri, 23 și 29 de ani. „Nu dormim noaptea din cauza problemelor. Am ajuns să mâncăm principala masă în timpul nopții”, explică Abdullah Dahha.
Visez să ajung să dorm normal. Aici dormim doar cu shutdown. Nu reușim niciodată să legăm mai mult de 2-3 ore de somn. Apoi iar ne trezim, iar ne gândim.
Abdullah Dahha, comandant de navă:
„Noi suntem familia ta, căpitane”
În bucătărie, pe aragaz fierb niște cartofi. Vor fi completați cu pui și cu ce a rămas din masa de azi-noapte, mazăre cu morcovi. „Nu mâncarea este problema. Suntem obișnuiți să ne descurcăm cu ce avem. Dar este foarte greu să rămâi închis. Tuturor ne lipsește familia”.
„Noi suntem familia ta, căpitane”, intervine în discuție Alaa Mansaour, 39 de ani. Este inginer și s-a îmbarcat în același timp cu căpitanul, în 2019. Pe navă este motorist. Pentru el acasă înseamnă Latakia, principalul oraș portuar al Siriei, dar locuiește în Liban, unde urmează să se căsătorească.
A făcut mușchi de când este blocat în România, are un zâmbet cald, tristețea i s-a cuibărit în ochi. „Mănânc, dorm, fac sport. Ne simțim în închisoare aici, ca niște infractori, ca niște animale”. A văzut Constanța doar când s-a îmbarcat, după ce scapă de pe navă nu vrea să mai pună piciorul aici. „Sunt prea multe lucruri urâte pe care le-am trăit”.
Nu și-a văzut familia de trei ani. S-a urcat pe navă în același timp cu căpitanul. Nu vrea și nu poate să se întoarcă în Siria. Autoritățile siriene nu i-au ajutat cu nimic. „Ca și cum nu am exista”.
Pentru el, vestea zilei este că a primit o rezistență cu care poate să repare boilerul: „Duș cu apă caldă”.
Tuti, pisica din port
În lupta cu timpul care trece greu, marinarii joacă cărți, se uită la filme și vorbesc cu familiile și prietenii pe internet. Iau cartele pe datorie „de la un român de treabă”, care vinde în port pe la navele străine. Sunt nevoiți să împrumute bani de la prieteni.
„Trebuie să împrumut bani să trimit tatălui meu și soției. E responsabilitatea mea. Chiar și acum. Toți facem așa. Împrumutăm de la prieteni și trimitem la familii”, spune Abdullah.
Uneori, prieteni care ajung cu alte nave în Portul Constanța le mai aduc mâncare și țigări.
Căpitanul completează puzzle-uri, „am făcut o grămadă”, și are un Playstation, „am terminat toate jocurile”. Ne arată o poză cu frații săi: unul trăiește în Liban, celălalt – în Franța. Și-a văzut soția acum trei luni. „A venit la Constanța. E greu”.
În camera sa și-a stabilit cartierul general o pisică din port, de care s-a atașat. „Tuti, vreau s-o iau cu mine când plec”.
Izolarea i-a transformat
Faptul că poate să iasă în oraș spune că nu rezolvă problema. „Am grave probleme sociale, de comunicare. M-am schimbat. Nu-mi place să stau lângă oameni. Nu am idee ce o să vorbesc cu ei. Spun mereu aceeași poveste: povestea noastră. Și nu am bani nici de-o cafea. Vreau să termin și să mă întorc la o viață normală. Vreau să fiu liber”.
Când ies, merg foarte mult pe jos. Am fost pe plajă și am stat singur până la 4 dimineața. Nu am voie să dorm în oraș, dar câteodată îmi vine să nu mă mai întorc pe navă. Ne gândim prea mult aici.
Abdullah Dahha, comandant de navă:
Iar gânditul nu este sigur că îl face mai înțelept. „Poate mai înțelept, poate mai nebun. Nu știu dacă e o mare diferență între cele două. De multe ori, oamenii înțelepți sunt și puțin nebuni”.
Abdullah Dahha crede că el și echipa au ajuns într-un punct în care ar avea nevoie de ajutor psihologic specializat. „Dar doctorii costă bani. În plus, despre astfel de probleme e mai bine să vorbești în limba ta”.
Își regăsește zâmbetul, faptul că vorbește cu oameni îi face bine. Visează la o vacanță, iar apoi să se întoarcă pe mare. „Îmi iubesc profesia și asta este ceea ce vreau să fac și în continuare. Dar o să fiu mai atent cu alegerile”.
La plecare ne conduce și ne spune „mulțumesc, la revedere”. Sunt printre cele câteva cuvinte în limba română învățate în acești aproape doi ani. Și anii, dar și cuvintele îl vor însoți pentru tot restul vieții.