UPDATE ora 16:00. MApN face noi precizări în legătură cu starea de sănătate a celor patru militari români răniți în Afganistan și face publică identitatea acestora.

Cei patru militari români răniți după atacul insurgenților sunt plutonierul Dănuţ Donţu şi caporalii clasa a III-a Cosmin-Cătălin Goleanu, Cristian Gabăr şi Ionel Cristea. Starea lor este stabilă şi se află internaţi la spitalul militar de tip ROL 3 al Bazei Aeriene Kandahar, informează Ministerul Apărării Naţionale.

O coloană de vehicule blindate, operate de militarii Batalionului 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei, a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat. Mai apoi, militarii au fost asaltați de insurgenți înarmați cu armament ușor de infanterie, a anunțat MApN, conform Agerpres.

Patru militari români au fost răniți în timpul misiunii, în zona de responsabilitate din provincia Kandahar, Afganistan. Aceștia au fost evacuați pe cale terestră către spitalul militar al Bazei Aeriene Kandahar, toţi fiind conştienţi şi în stare stabilă.

„În urma evaluării medicale, militari au fost internaţi, doi dintre ei cu fracturi în zona membrelor inferioare, unul cu traumatism cranian închis şi cel de al patrulea cu fractură toracală. Starea lor este stabilă. Detalii cu privire la identitatea militarilor implicaţi în acest incident vor fi făcute publice, conform procedurilor-standard aplicabile, numai după informarea familiilor acestora”, mai arată MApN.

Mesajul președintelui Iohannis

Președintele României a transmis un mesaj, după atacul în care au fost răniți cei patru militari români.

„Gândurile mele se îndreaptă astăzi către militarii români răniţi în timpul misiunii pe care o desfăşoară în Afganistan. Le urez însănătoşire grabnică şi multă putere să treacă cu bine peste aceste momente critice. De asemenea, familiilor militarilor noştri le transmit că sunt alături de ele şi le asigur că cei dragi primesc cele mai bune îngrijiri medicale. Militarii români dau dovadă întotdeauna de profesionalism, iar dedicarea cu care îşi desfăşoară activitatea în teatrele de operaţii contribuie la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”, a fost mesajul şefului statului.

În 2018, opt militari români au fost răniți în urma unui atentat cu mașină capcană, în urma căruia 11 copii au murit.

De asemenea, Reporterii Libertatea au realizat mai multe reportaje despre soldații români din Kandahar, notând că prezența talibană în regiune este puternică, iar atacurile teroriste în zonele urbane s-au înmulțit.



Citește și:

Pentru cine lucrează Guvernul: pentru OMV Petrom sau pentru oameni?! Clanul Popescu din Târgoviște: soția cere din partea OMV Petrom, soțul aprobă din partea ANRM


 

Urmărește-ne pe Google News