Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a deschis o anchetă internă privind accidentul şi modalitatea în care poliţiştii au intervenit. Cele două mașini de poliție care s-au ciocnit sunt un Duster și un Logan.

„În seara zilei de 28 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pe raza oraşului Pâncota, un echipaj de poliţie a pornit în urmărirea unui autoturism. Autoturismul urmărit şi-a continuat deplasarea, iar în oraşul Sântana, autospeciala de poliţie, aflată în urmărire, a intrat în coliziune cu o altă autospecială. Patru poliţişti au fost transportaţi la spital în vederea evaluării stării lor şi acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Arad.

În acest caz, a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş și sunt continuate cercetările pentru vătămare corporală din culpă.

În același timp, mașina urmărită de agenți n-a fost găsită, dar, scrie portalul local de știri AradOn, a fost identificat șoferul acesteia.

„Concomitent, comanda IPJ a declanşat o cercetare internă pentru clarificarea stării de fapt, modalitatea de intervenţie a poliţiştilor şi luarea măsurilor care se impun”, a precizat sursa citată.

Poliţiştii au fost testaţi cu aparatele alcooltest şi DrugTest din dotare, rezultatele fiind negative în toate cazurile.

Urmărește-ne pe Google News