UPDATE, ora 17.21 „În fapt s-a reţinut că, în ziua de 16.09.2021, în locul denumit Pârâul Rusului de pe raza comunei Panaci, judeţul Suceava, cei patru inculpaţi au lovit cu pumnii şi picioarele trei persoane vătămate ce realizau un documentar despre tăierile ilegale de arbori din păduri. Una dintre persoanele vătămate a fost supusă unui tratament degradant. Totodată, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a dispus luarea măsurii preventive a controlul judiciar faţă de cei patru inculpaţi”, se arată în comunicatul citat.
Potrivit IPJ Suceava, 12 persoane au fost audiate în acest caz, iar la finalul audierilor, patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. Aceștia au vârstele cuprinse între 24 și 44 de ani și sunt din comunele Șaru Dornei și Panaci.
Activistul de mediu sucevean Tiberiu Boșutar, jurnalistul Mihai Dragolea şi realizatorul Radu Constantin Mocanu au ajuns la spital, după ce au fost atacaţi, joi seara, în zona Vatra Dornei din județul Suceava, de un grup de 20 de persoane, în timp ce filmau un documentar internațional despre tăierile ilegale de pădure.
„Am fost în fond forestier cu un cameraman, chemat de un localnic. Am sunat un agent forestier să cheme silvicultorul de la cantonul unde am ajuns că avem o suspiciune. E silvicultorul care ne-a mai atacat de câteva ori. Au venit zeci. Aproape toți aveau topoare și răngi”, a povestit activistul de mediu Tiberiu Boșutar.
Potrivit activistului, atacatorii au spart toate echipamentele. „Unul dintre jurnaliști a căzut într-o râpă și a reușit să fugă și să anunțe la 112”, a mai spus Boșutar.
Cei doi jurnaliști și activistul de mediu au depus o plângere penală, vineri, la sediul IGPR- Direcția de Investigații Criminale.
Însoțiți de avocatul Greenpeace, Mihai, Tibi și Radu au depus plângerea penală la sediul IGPR- Direcția de Investigații Criminale, transmite asociaţia, pe Facebook.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro