Șeful bandei este considerat Radulian H., 39 de ani, româno-german, de meserie electrician.

Potrivit Berliner Morgenpost, ”expertul informatic” ar fi fost Matei-Petru G., în vârstă de 36 de ani, român.

Ceilalți doi inculpați sunt Marian C. (26 de ani) și Mircea Ci. (52 de ani), șoferi, care ar fi avut rolul să dea avertizări cu un indicator laser în cazul în care apărea vreun trecător prin zona de acțiune.

Procurorul i-a acuzat pe aceștia că au încercat să spargă bancomate de 37 de ori folosind metoda ”jackpotting”. Cu succes în 25 de cazuri.

Românii ar fi extras zeci de mii de euro din bancomante folosind un program de calculator și un stick USB cu malware.

Potrivit rechizitoriului, cei patru bărbați operau noaptea, iar cele mai mule lovituri le-ar fi dat la Berlin. Ei ar mai fi activat în Dortmund și Barsinghausen (Saxonia Inferioară).

Inculpații ar fi golit cinci bancomate numai în noaptea de 14 spre 15 octombrie 2018. Prada totală: 130.600 de euro.

Anchetatorii germani mai susțin că românii ar fi ”retras”, pe 8 martie 2019, 76.600 de euro de la un singur bancomat de pe Oderberger Strasse (Prenzlauer Berg) din Berlin.

Doi membri ai bandei au fost arestați pe 8 octombrie 2019. Ceilalți doi au fugit în România, dar au fost prinși și extrădați.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News