Instanța a decis ca toți cei patru să fie plasați în arest până la 22 mai, termen care se poate prelungi în funcție de data la care se va stabili procesul. Ei sunt acuzați de „terorism” și riscă o pedeapsă cu închisoarea pe viață, după cum a transmis, printr-un comunicat, Tribunalul districtual Basmanny din Moscova.
Audierile de duminică au avut loc cu ușile închise.
Autoritățile ruse au declarat că suspecții sunt cetățeni străini. Cei patru se numesc Dalerdjon Mîrzoev, Saidakrami Raceabalizoda, Şamsidin Fariduni şi Muhammadsobir Faizov, iar potrivit presei ruse, sunt cetățeni din Tadjikistan, fostă republică sovietică majoritar musulmană, care se învecinează cu Afganistanul.
În cursul audierilor, suspecții prezentau leziuni vizibile, în special vânătăi pe față. Unul dintre ei a fost dus în sala de judecată pe o targă medicală, însoțit de ofițeri de ambulanță.
Cei patru sunt acuzați de comiterea unui atac terorist care a dus la moartea unor persoane, ca parte a unui grup organizat. Mîrzoev și Rachabalizoda au pledat vinovați, a transmis instanța.
Potrivit anchetatorilor, cu toții au fost participanți direcți la atacul asupra sălii de concerte Crocus.
În seara zilei de vineri, 22 martie, înainte de începerea concertului trupei rock Piknik, bărbați necunoscuți îmbrăcați în haine de camuflaj au intrat în sala Crocus City Hall din apropierea Moscovei și au deschis focul asupra spectatorilor și personalului. Un incendiu a izbucnit ulterior în clădire.
Cel puțin 137 de persoane au murit în urma atacului și 182 au fost rănite.
Atacul a fost revendicat de Statul Islamic.
Serviciul de securitate FSB a anunțat sâmbătă, 23 martie, că a reținut 11 persoane, precizând că patru dintre acestea au fost implicate direct în atacul de vineri seară.
Foto: Profimedia