Cei patru tineri, toţi din oraşul Balş, au fost prinşi miercuri, 17 iulie, în urma unei acţiuni a poliţiştilor de investigaţii criminale, împreună cu poliţişti din Balş şi cu lucrători de la Serviciul de Acţiuni Speciale. Tinerii erau urmăriţi internaţional în baza unor mandate de arestare preventivă emise de autorităţile spaniole, care au solicitat arestarea în vederea predării către autorităţile judiciare din Spania.

„Aceştia sunt bănuiţi că în perioada 2018 – 2019 au sustras 32 de autovehicule de pe raza statului spaniol pe care le-au folosit în vederea comiterii de furturi din locuinţe sau societăţi comerciale, după săvârşirea faptelor revenind în ţară”, se precizează într-un comunicat al IPJ, citat de Agerpres.

 
 

Urmărește-ne pe Google News