Cele patru persoane, printre care şi o gravidă, intenționau să ajungă la o cabană din comuna Dumitreşti.
„După ce au realizat că nu mai pot înainta, întrucât au rămas blocate în noroi, au sunat la 112, în jurul orei 23.30. În ajutorul celor două femei, dintre care una însărcinată, şi doi bărbaţi, cu vârste între 23 şi 34 de ani, au venit poliţişti ai Secţiei 2 Poliţie Rurală Gugeşti, reprezentanţi Salvamont, SVSU, dar şi voluntari”, a precizat IPJ Vrancea, într-un comunicat de presă.
Potrivit polițiștilor, acțiunea de recuperare a celor patru oameni a fost una dificilă.
Temperatura scăzută, precipitaţiile, zona cu grad de risc privind animalele sălbatice, dar şi faptul că deplasarea s-a făcut pe jos circa doi kilometri, au făcut ca misiunea echipei de salvare să se încheie abia spre dimineață.
Salvatorii montani au ajuns la autoturismul blocat în extravilanul comunei Gura Caliţei, la aproximativ trei kilometri de satul Dealul Lung, la ora 0.50, la mai bine de o oră după apelul de urgență, și au încheiat acțiunea la ora 4.00, potrivit Salvamont Vrancea.
Cele patru persoane au fost preluate de către poliţişti şi salvamontiști, întrucât mașina a suferit defecţiuni la sistemul de ambreiaj.
Polițiștii le atrag atenția șoferilor să utilizeze cu atenție GSP-ul. „Sfătuim cetăţenii să nu folosească GPS în afara drumurilor asfaltate. Nu vă încredeţi sută la sută în GPS, deoarece poate fi neactualizat sau poate avea erori în condiţile unei configuraţii satelitare proaste. (…) Citiţi indicatoarele rutiere şi luaţi în consideraţie marcajele de restricţionare sau avertizare, care sunt mult mai actuale decât platforma pe care lucrează GPS”, precizează IPJ Vrancea.