Accidentul
s-a produs în jurul orei 6.00. Niciunul dintre ei nu a scăpat cu viaţă.
Echipajele de prim ajutor venite la faţa locului nu au putut decât să le
declare decesul.

Presa din Peninsulă scrie că maşina
în care se aflau cei patru tineri români, un Seat Leon, s-a răsturnat într-un
șanț în via Dismano în SantAndrea, după ce şoferul de 35 de ani a pierdut
controlul volanului și s-a lovit de un parapet, răsturnându-se într-un șanț.

Impactul a fost atât de puternic încât toţi cei patru băieţi, rezidenţi în provincia Forlì – Cesena, între care doi minori, au murit pe loc, potrivit Observator.tv. Pompierii au reuşit să scoată trupurile neînsufleţite ale tinerilor dintre fiarele controrsionate, la o oră de la tragedie.

Citește și

Au condamnări grele, dar nicio zi de pușcărie: 4.450 de infractori sunt căutați pentru a-și executa pedepsele. Cei mai mulți urmăriți sunt fugiți din țară

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News