Conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.725 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. Pe lângă acestea, la nivel național există o rezervă operațională de 157 de paturi ATI destinate pacienților de COVID-19.
„Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale”, anunță GCS.
La nivel național, la acest moment este disponibil un pat ATI în județul Bihor, altul decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-CoV-2.
Grupul de Comunicare Strategică:
Autoritățile precizează că încă se lucrează pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare, însă în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt infectate, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave care îi expun unui risc mai mare.
Autoritățile au transmis marți că în ultimele 24 de ore au fost confirmate 16.765 de cazuri de COVID. De asemenea, au fost raportate 523 de decese, dintre care 8 anterioare perioadei de referință, în vreme ce numărul persoanelor internate la terapie intensivă a atins un nou maxim: 1.867.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_1f2462dc874cc4d6c06aa061ba2b8dcd.jpg)
Este al doilea cel mai sumbru bilanț privind decesele COVID pe care România îl înregistrează de la începutul pandemiei, la fix o săptămână după ce au fost anunțate 574 de decese COVID.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ff5a27ac3e35c77cbb425e155ee0e949.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1051b1efde690e75c49452af8fae9d83.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f8117b1b40a102d3d23a090437e4f472.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b80fe44f5dd920a85f3a94daf7ade1e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_6dcf0d14bc7ae9146711ded66bc2ca52.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_92c90ac7f3859c156a81325ee34ba172.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0989309369896861dfee9611fdc6d62e.jpg)