Potrivit datelor existente în aplicația alerte.ms, „la nivel național există 1.548 de paturi de ATI destinate pacienților cu COVID-19. În București sunt avizate de DSP 336 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19”, anunță GCS.
Numărul pacienților internați la Terapie Intensivă continuă să crească și a ajuns luni, 11 octombrie, la un număr fără precedent: 1.632.
La nivel național există o rezervă operațională de 132 de paturi ATI destinate pacienților cu COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
Singurul pat ATI liber pentru pacienții cu COVID este în județul Hunedoara.
Grupul de Comunicare Strategică precizează că se lucrează pentru asigurarea personalului medical care să deservească paturile ATI care vor fi disponibile în perioada următoare.
În procesul de operaționalizare a paturilor „se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-CoV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”.
România a raportat luni, 11 octombrie, 9.148 de cazuri noi de persoane infectate, la un număr mai mic de teste – 32.102. În ultimele 24 de ore au murit 209 persoane infectate, în vreme ce la ATI, numărul pacienților a crescut la un nou prag fără precedent – 1.632.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro