Potrivit datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.745 de paturi de ATI destinate pacienților cu COVID-19. De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 158 de paturi ATI destinate pacienților cu COVID-19.
„Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale”, anunță GCS.
În București sunt avizate de DSP 392 de paturi de ATI pentru pacienții cu COVID-19.
La nivel național, la acest moment nu este disponibil niciun pat liber de ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2
Grupul de Comunicare Strategică:
Autorităție precizează că se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
În procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.
FOTO: Hepta