UPDATE: 16:50: „Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 12.01.2021, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva susnumitului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, iar prin ordonanţa din data de 12.01.2021 s-a dispus reţinerea inculpatului K.L.P. pe o durată de 24 ore, începând de la data de 11.01.2021, ora 17:55, până la data de 12.01.2021, ora 17:55″, se arată în comunicatul transmis de prim procurorul adjunct al Parchetului, Gligor Sabău, potrivit Ziarul Bihoreanul.
În document se mai arată că bărbatul şi-a înjunghiat soţia de 46 de ani, de care era separat, „pe fondul unei stări conflictuale vechi”. În urma atacului, victima are nevoie de 35-40 de zile de îngrijiri medicale. Mai mult, procurorii cer arestarea preventivă a fostului polițist local.
Momentul în care bărbatul și-a atacat soția a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.
Bărbatul nu a fost reținut imediat după atac, ci internat într-un spital după ce s-a automutilat, tăindu-se cu cuţitul cu care-şi rănise şi victima. Medicii au găsit pe corpul lui cel puţin 20 de leziuni.
„Toate rănile lui erau superficiale”
„Toate leziunile erau superficiale, niciuna nu i-a pus viaţa în pericol”, a explicat şeful UPU Bihor, Hadrian Borcea.
Paul Kover, fost șef al Poliției Locale Bihor, este un obișnuit al concursurilor IronMan, triatlon în timpul cărora sportivul trebuie să înoate 3,8 km, să meargă cu bicicleta 180 km și să alerge 42 km.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, 11 ianuarie, sub semnătura prim-procurorului adjunct Gligor Sabău, în caz s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.
În informare se arată că procurorul care coordonează ancheta nu a dispus începerea urmăririi penale faţă de suspect, deoarece acesta „se află internat în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, însă cercetările în caz continuă „pentru stabilirea situaţiei de fapt şi tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate”.
Femeia, operată duminică noaptea
Victima atacului a fost internată şi ea iniţial la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean Oradea, iar, ulterior, în secţia Terapie Intensivă a spitalului.
Avea 5 leziuni de „gravitate medie şi mare”, toate provocate prin înjunghiere, care i-au atins şi afectat organe vitale.
Femeia a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, duminică noaptea, iar starea ei, în prezent, este stabilă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro