Legendarul artist britanic Paul McCartney, care a împlinit pe 18 iunie vârsta de 80 de ani, va deveni sâmbătă, 25 iunie, cel mai în vârstă artist solo cap de afiş din istoria Festivalului Glastonbury, a transmis Agerpres.

Spectacolul va avea loc la exact o săptămână după ce artistul, care are o carieră de peste 60 de ani în muzică, și-a aniversat ziua de naștere.

În luna mai, Sir Paul McCartney a declarat că turneul său şi concertul de la Festivalul Glastonbury din acest an vor abunda în hituri din perioadele sale petrecute în trupele The Beatles şi Wings, dar vor conţine şi unele dintre cele mai cunoscute materiale solo ale sale.

McCartney, cofondator al trupei The Beatles

Formată la Liverpool la finalul anilor 50, în jurul nucleului alcătuit din John Lennon şi Paul McCartney, The Beatles s-au consacrat în anii 60, în următoarea componenţă: John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr.

Trupa s-a destrămat în 1970. Singurii supravieţuitori ai The Beatles sunt Paul McCartney, 80 de ani, şi Ringo Starr, 81 de ani. John Lennon a murit în 1980, asasinat de Mark David Chapman, iar George Harrison a murit în 2001, după un cancer la plămâni.

The Beatles, în 1964. De la stânga la dreapta: Paul McCartney, George Harrison, Ringo Starr, John Lennon. Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News