Cântăreţul britanic Paul McCartney, fost component al legendarei trupe The Beatles din anii '60, a dat vina pe piețele chinezeşti de animale vii pentru răspândirea coronavirusului.
Afirmaţiile lui Paul McCartney vin în contextul în care unii oameni cred că teribilul coronavirus își are originea în Wuhan, China, în special pe piețele de animale vii, denumite şi pieţe umede, unde sunt păstrate carne proaspătă, produse și uneori animale vii, deși teoria nu a fost confirmată, a relatat Variety.
Paul McCartney a criticat în termeni duri practicile chinezilor şi a spus despre aceştia că au „practici medievale”.
„Sper că guvernul chinez va spune măcar acum că trebuie să devină foarte igienici. Să recunoaştem, este un pic medieval să mănânci lilieci”, a explicat marele cântăreţ, potrivit Variety.
„Nu ar fi atât de rău dacă acesta ar fi singurul lucru pentru care ai putea da vina pe aceste pieţe umede. Dar este vorba şi despre SARS, despre gripa aviară şi alte lucruri care ne-au afectat… Şi pentru ce? Pentru aceste practici medievale. Trebuie să se schimbe. Dacă nu, atunci nu ştiu ce s-ar putea face”, a continuat McCartney.
Paul McCartney, fondator The Beatles
Legendara trupă The Beatles s-a format la Liverpool la finalul anilor 50, în jurul nucleului alcătuit din John Lennon şi Paul McCartney.