„Același gen de fapte s-ar fi petrecut de ani de zile, iar Federația de Bob și Sanie ar fi asistat nepăsătoare, contând mai mult rezultatele obținute de echipă. Componentele lotului, pe de altă parte, fie de frică, fie din cauza unor rivalități, au tăcut, uneori chiar și când au fost audiate de poliție. Acum, sportiva împreună cu logodnicul ei s-au hotărât să facă destăinuirea, după ultima întâmplare, petrecută duminică, 15 noiembrie. Joi, 19 noiembrie, cei doi au relatat cele întâmplate pentru Ziua de Vest, aducând și dovezi care să le susțină povestea”, se precizează în materialul citat.

Ioana Gheorghe povestește cum duminica trecută, în data de 15 noiembrie, a fost amenințată și agresată de antrenorul Paul Neagu, după ce aceasta și-a reclamat o colegă de lor.

„Nu ai martori, nu știe nimeni”

După un schimb de replici între ea și antrenor, acesta a venit în cameră peste ea.

„Eram în lenjerie intimă, numai ce ieșisem de la duș. A intrat peste mine în cameră, nici nu l-am văzut la început, pentru că ascultam muzică în căști. Când l-am văzut, eram la mine la pat. Mi-a smuls telefonul din mână. În momentul în care i-am spus să îmi dea telefonul înapoi, că nu are niciun drept să îl ia, s-a repezit. Eu eram în pat și el stătea în picioare și se uita de deasupra mea. Avea telefonul în mână și a încercat să dea cu el în mine. Atunci, l-am prins de mână, l-am întrebat «Ce faceți?». A încercat să mă jignească și să mă înjure. Eu am strigat-o pe colega mea care era în dormitor. El a început să îmi râdă în față «Nu ai martori, nu știe nimeni». Până la urmă, a văzut că era în cameră. A început să spună «Nu ți-am făcut nimic, nici nu te-am atins. Niciun fel de problemă, acum ies din cameră». Îi zicea colegei «Fata asta are halucinații, nu știe ce vorbește. A luat-o razna, a înnebunit. Îi trebuie psihiatru». După ce a plecat, am întrebat-o pe colega mea dacă a auzit ce s-a întâmplat, a spus că nu…”, mai povestește sportiva.

Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională
Recomandări
Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională

Ce spune Comitetul Olimpic Sportiv Român

Tânăra a plecat din cantonament, singură, și a sesizat cele întâmplate Federației Române de Bob și Sanie, precum și Comitetului Olimpic Sportiv Român (COSR), aceștia din urmă fiind și singurii care până acum au oferit un răspuns.

„Luând la cunoștință, cu stupoare, cele relatate în e-mail-ul din 17.11.2020, ne exprimăm totalul dezacord față de astfel de situații. În legătură cu cele expuse de dumneavoastră, am solicitat în regim de urgență Federației Române de Bob și Sanie să analizeze situația și să acționeze rapid pentru clarificare și soluționare. În procesul de soluționare a speței, se poate conta pe sprijinul COSR. Totodată, trebuie să știi că faptele expuse de tine sunt foarte grave și, pentru încadrarea lor corectă, vor trebui probate. În ceea ce privește siguranța ta, ne manifestăm totala deschidere și sprijinul necondiționat”, se arată în răspunsul COSR, semnat de secretarul general George Boroi.

„I-a spus că o să îi rupă gura”

Aceasta nu a fost singura ieșire a antrenorului Paul Neagu. Sportiva de 23 de ani susține că există povești despre acesta, legate de faptul că se ocupă cu proxenetismul și că își agresează sportivele.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

În perioada mai – septembrie 2020, când lotul a fost la Constanța, unde era baza de antrenamente, la pensiunea Sport Forum, acesta a mai avut o agresiune, însă față de altă colegă, la care au asistat și logodnicul și părinții Ioanei.

„I-a spus că o să o rupă în bătaie, că o să îi rupă gura, a sărit la ea să o bată. Nu am văzut momentul, dar am auzit toată discuția pentru că eram la balcon. Logodnicul meu și părinții erau acolo, la masă, la 10 centimetri”, povestește tânăra.

Logodnicul Ioanei, Christian Toth, este cel care îl acuză pe antrenor de proxenetism.

„Foarte important de menționat este că acest om se ocupă în Constanța cu proxenetism. Ele au fost duse din timpul lor liber, sâmbătă și duminică cu diverși oameni din lumea interlopă. Știm de domnul Mazăre din Constanța, bine-cunoscut. Erau rugate să se îmbrace cât mai provocator. Acei oameni le făceau diferite propuneri, el le prezenta drept «fetițele lui» și, dacă cineva dorea, putea să ia legătura cu ele. Ea (Ioana – n.r.) chiar a fost certată pe această chestie, că și-a permis ca unui moș libidinos, că nu pot să îi spun altfel, să i-o taie, cu alte cuvinte. I s-a spus că din cauza ei nu mai sunt invitate la acele mese”, spune tânărul.

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
Recomandări
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Contactat de jurnaliștii de la Ziua de Vest, Paul Neagu nu a vrut să comenteze acuzațiile, ci le-a spus acestora să ia legătura cu Federația de Bob și Sanie.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
De ce e bine să pui o jumătate de lămâie în mașina de spălat rufe. Trucul eficient care te scapă de o mare problemă
FANATIK.RO
De ce e bine să pui o jumătate de lămâie în mașina de spălat rufe. Trucul eficient care te scapă de o mare problemă
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI