Judecătorul american Joseph Solga l-a condamnat pe Pelosi la cinci zile de închisoare, dar acestuia i se vor reduce din pedeapsă cele două zile deja petrecute în spatele gratiilor și alte două zile pentru conduita pe care a avut-o.

Ziua rămasă va fi executată prin intermediul unui program de muncă al instanței. Pelosi va rămâne sub supravegherea autorităților timp de trei ani și va plăti amenzi în valoare de peste 1.700 de dolari.

De asemenea, instanța a dispus ca acesta să participe la un curs de trei luni pentru șoferii depistați în stare de ebrietate.

Amanda Bevins, avocata lui Pelosi, a apărut în fața instanței în numele acestuia. Conform legislației californiene, un acuzat nu trebuie să fie prezent în sala de judecată decât la ordinul unui ofițer judiciar și poate să fie reprezentat doar de avocatul său, într-un caz de contravenție.

Pelosi a fost arestat pe 28 mai, după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit cu un alt vehicul, în Napa, California. La începutul acestei luni, Paul Pelosi a pledat nevinovat.

Bărbatul în vârstă de 82 de ani a încercat să treacă pe autostrada SR-29 la sfârșitul lunii mai, când Porsche-ul său a fost lovit de un Jeep care se deplasa spre nord, pe șosea, potrivit unui raport întocmit de polițiștii din California. Vehiculele „au suferit daune majore în urma coliziunii”, conform unei plângeri penale.

Plângerea menționa că Pelosi își conducea vehiculul „în timp ce se afla sub influența unei băuturi alcoolice și a unui drog și sub influența combinată a acestora”. Autoritățile au precizat în plângere că, atunci când i s-a cerut un act de identitate la fața locului, Pelosi le-a înmânat ofițerilor atât permisul de conducere, cât și un card „11-99 Foundation”. Fundația este o organizație caritabilă care sprijină Poliția Autostrăzilor din California. Potrivit site-ului Fundației, organizația „oferă asistență de urgență angajaților Poliției Autostrăzilor din California și burse pentru copiii acestora”.

Originar din San Francisco, Paul este căsătorit din 1963 cu Nancy Pelosi, democrata californiană care conduce în prezent Camera Reprezentanților. Cuplul are cinci copii.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News