Este al treilea termen în acest proces, primele două fiind amânate pe motive de procedură, iar Înalta Curte ar putea decide în 22 februarie, dacă admite cererea de redeschidere a dosarului penal pentru vicepremierul Paul Stănescu, precizează Agerpres.

Pe 25 ianuarie, Paul Stănescu declara că va demisiona din funcţie dacă va fi inculpat în acest dosar.

Recent, Vicepremierul Paul Stănescu declara că nu va candida pentru nicio funcţie, la Congresul PSD.

„În 2010, Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul e în regulă. După aceea, un cetăţean a cărui identitate, spune DNA, nu a fost găsită a făcut o sesizare în dosarul cu finanţarea echipei de fotbal Alro Slatina şi au început cercetările. DNA Craiova a avut un expert, au verificat dacă există prejudiciu, DNA Craiova a zis că nu există prejudiciu şi în baza constatărilor au dat neînceperea urmăririi penale. Pe 17 ianuarie 2018, DNA cere redeschiderea acestui dosar. Nu ştiu care e cauza. (…) Mai sunt încă trei auditori de la Curtea de Conturi citaţi în acest dosar şi s-a amânat. Ceea ce vă pot spune eu este un lucru clar: în momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îi voi pune demisia pe masa prim-ministrului. Asta trebuie să ştiţi de la mine. Declaraţia mea este o certitudine. (…) Eu cred că totul a fost legal”, spunea atunci Paul Stănescu.

Cererea DNA a fost înregistrată pe data de 17 ianuarie 2018, iar alături de Stănescu intimaţi în dosar sunt Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman şi Remus Manolache.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul a pornit de la o sesizare a Curţii de Conturi şi are ca obiect deturnare de fonduri de la Consiliul Judeţean Olt, în legătură cu finanţarea unei echipe de fotbal.

Paul Stănescu a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Olt în perioada iunie 2008 – iunie 2016, amintește sursa citată.


CITEȘTE ȘI… Dragnea anunță ce așteptări are de la Tudorel Toader: Să nu se facă de râs!

Ce spune şefa DNA despre raportul lui Tudorel Toader


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News