Paul traieste de trei ani cu inima de femeie

Inima care l-a facut sa se nasca a doua oara a batut, vreme de aproape 25 de ani, in pieptul unei tinere cu care destinul n-a mai avut rabdare. Paul Corjauteanu este beneficiarul primul transplant de cord efectuat in Romania. La trei ani dupa complicata interventie chirurgicala, se simte „ca nou”: alearga, joaca fotbal si spune ca singurul lucru de care nu se poate vindeca este romantismul.
Tanarul cu ochi patrunzatori si aer usor misterios, un veritabil reprezentant al zodiei Balanta, pare un „munte” de rabdare. Calmul este de fapt una din lectiile cele mai importante pe care a trebuit s-o invete dupa operatie. Nu are voie sa se enerveze excesiv si, treptat, a incercat sa nu mai puna chiar atat de mult la suflet toate amanuntele si micile frecusuri care il sacaiau constant inainte.
Singurul lucru despre care parca vorbeste cu mai multa „flacara” este prietena lui. O iubeste mult, spune ca e rasplatit cu aceeasi moneda si viseaza sa-si faca impreuna planuri de viitor. Pare un joc de cuvinte: Paul are in piept o inima „de femeie”, dar iubeste din tot sufletul lui de barbat.
„Daca m-am schimbat in vreun fel de cand am primit inima unei femei?”, zambeste Paul, putin mirat. „Nu cred ca e neaparat vorba de inima in sine. Totul porneste de la creier si nu pot sa spun ca am alta mentalitate. Poate doar sunt ceva mai romantic decat alti barbati, dar asa eram si inainte. Nu ma pot vindeca de chestia asta, nu cred ca s-a inventat inca vreo operatie”. Despre tanara a carei inima a fost pentru el sansa unui nou inceput stie doar ca avea aproape aceeasi varsta ca si el si ca a fost victima unui cumplit accident de tren.
Pe Paul nu l-a infricosat ideea ca va trece printr-o astfel de incercare. Nu i-a fost frica de operatie, mai ales ca stia ca e ultima lui sansa. Abia dupa transplant a aflat ca, daca n-ar fi primit o inima noua, viata lui ar mai fi continuat cel mult un an. Si nu „vreo zece, cinsprezece”, cum i se spusese initial. „La 24 octombrie se implinesc trei ani de la operatie. Tin minte ca primele cuvinte pe care le-am spus cand mi-am revenit au fost „unde-i mama?”. Am stat in spital mai bine de doua luni, pentru ca era si epidemie de gripa in perioada respectiva si medicii n-au vrut sa riste. Pentru mine parca totul a decurs incredibil de repede. Inca nu-mi vine sa cred ca acum sunt practic un om normal. Pot sa alerg, sa merg pe jos chiar distante mai lungi, joc fotbal. Am grija doar sa nu mananc grasimi, evit sarea, am renuntat la fumat si nu consum nici un pic de alcool”, ne-a povestit Paul.
Unul dintre cei mai buni priteni ai lui a ramas medicul care l-a operat, prof. Serban Bradisteanu, de la Spitalul de Urgenta Floreasca. „Nu l-am mai vazut cam de mult”, inseamna pentru Paul ca „nu l-a mai vazut de o saptamana”. „E ca un tata pentru mine. M-a ajutat sa reinvat sa traiesc”, spune tanarul.
„Reintoarcerea” la viata a insemnat pentru Paul si continuarea studiilor. Dupa operatie, si-a terminat liceul, la seral, chiar s-a inscris in primul an la o facultate particulara, dar a renuntat din motive despre care evita sa vorbeasca. Nu sta prea bine nici la capitolul financiar, pentru ca deocamdata traieste doar din pensie. Si-ar dori foarte mult sa-si gaseasca un serviciu. Pentru ca, de cand a primit o inima noua si s-a nascut a doua oara, viitorul nu mai are pentru el semnul intrebarii.

Urmărește-ne pe Google News