„Aceasta este o înregistrare video puţin cam tristă, pe care o fac pentru a cere iertare prietenilor mei francezi pentru această criză, aş zice pentru isteria lui Bolsonaro faţă de Franţa, faţă de preşedintele Franţei, faţă de soţia preşedintelui Franţei”, a declarat în limba franceză scriitorul Paulo Coelho, într-un mesaj video publicat pe contul său de Twitter.

Cunoscutul romancier brazilian, născut în 1947 la Rio de Janeiro, este unul dintre cei mai citiţi scriitori din lume, romanul său „Alchimistul” fiind vândut în zeci de milioane de copii pe plan mondial. „În timp ce Amazonia arde, ei nu au niciun argument şi nu fac altceva decât să insulte, să nege, să spună orice pentru a evita să îşi asume responsabilitatea”, a adăugat scriitorul sud-american, referindu-se la politicienii brazilieni, potrivit Agerpres.

Summitul G7 organizat recent la Biarritz a generat un război declarativ la distanţă între Bolsonaro şi omologul său francez pe tema incendiilor din Amazonia, declanşând una dintre cele mai grave crize diplomatice dintre cele două ţări. „Trăim un moment al tenebrelor în Brazilia, însă el va trece aşa cum şi noaptea trece (…), iar eu vă prezint scuzele mele”, a adăugat scriitorul Paulo Coelho în acelaşi mesaj.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News