Ministerul Apărării din Rusia, care ajută forțele loiale președintelui Bashar al-Assad și încearcă să preia controlul deplin în Alep, a anunțat că rebeliilor li se va permite să   iasă din oraș nevătămați și cu armele lor în intervelul de timp 09.00 și 19.00, pe data de 4 noiembrie prin  două coridoare speciale.

De asemenea, civilii, atât cei  bolnavi, cât și cei răniți, vor putea să părăsească orașul prin șase coridoare.

„A fost luată decizia de a institui la Alep o «pauză umanitară» la 4 noiembrie, de la 09:00 până la 19:00 ora locală” (de la 06:00 la 16:00 GMT), a declarat șeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, adăugând că această decizie a fost convenită cu „conducerea siriană”.

„Pentru a evita victime inutile, ministrul apărării Serghei Șoigu, la ordinul președintelui Vladimir Putin, comandantul suprem al armatei ruse, a luat decizia instituirii unei pauze umanitare la Alep” în data de 4 noiembrie, a subliniat generalul Gherasimov, citat de agențiile ruse de presă. El a indicat că toate coridoarele umanitare stabilite anterior vor fi operaționale.

Forțele siriene și ruse și-au suspendat bombardamentele

Potrivit TASS, de peste două săptămâni forțele aeriene rusă și siriană și-au suspendat bombardamentele în zona Alepului.

Armata siriană, sprijinită de aviația rusă, a lansat în 22 septembrie o vastă ofensivă pentru a recuceri cartierele din estul Alepului, al doilea oraș ca mărime din Siria, divizat între forțele fidele regimului și rebeli din 2012.

Rusia și-a întrerupt bombardamentele aeriene asupra Alepului în 18 octombrie, în cadrul unei „pauze umanitare” destinate să permită evacuarea civililor și a răniților, precum și retragerea combatanților. Dar cele opt coridoare umanitare create în aceste scopuri au rămas aproape neutilizate.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News