Un studiu publicat în Frontiers in Education a analizat impactul pauzelor în timpul cursurilor la o universitate din vestul SUA, folosind date din 22 de perioade de curs cu o medie de 21 de studenți. Unii au avut pauze scurte între 1 și 4 minute, timp în care puteau folosi dispozitivele electronice.
Studiul a folosit și Grupurile de control, adică grupuri de participanți care nu primesc intervenția testată, folosite pentru a compara efectele acesteia cu cele ale grupului experimental. Aceste grupe de control au primit pauze de aceeași durată, dar fără utilizarea telefoanelor, iar studenții erau încurajați să pună întrebări.
Concluzia a fost că pauza de câteva minute pentru telefonul mobil s-a dovedit cea mai eficientă metodă. Tinerii care au primit permisiunea au obținut cele mai mari note la teste și și-au folosit telefoanele mai puțin când profesorii țineau prelegeri.
Cercetătorii nu știu explicația, dar un motiv ar putea fi acela că un minut este suficient pentru a citi și a trimite un mesaj rapid, iar studenții pot gestiona comunicările personale în timpul orelor, fără a se distrage prea mult de la restul orei.
Unii părinți cer ca studenții să aibă acces la telefoane pentru cazuri de urgență
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_554013f1f573c3c578696f56afba6554.jpg)
Mai multe state din SUA au implementat interdicții privind utilizarea telefoanelor mobile în școlile primare și secundare, în contextul creșterii preocupărilor legate de efectele negative ale acestora asupra tinerilor. Florida a fost primul stat care a interzis utilizarea telefoanelor în timpul orelor, inclusiv accesul la rețelele de socializare pe Wi-Fi-ul școlii. Indiana, Minnesota, Ohio și Virginia au implementat și ele restricții similare. Lideri politici, precum guvernatorii din California și Utah, au încurajat și alte districte școlare să adopte interdicții.
Solicitările de restricționare a telefoanelor în școli au crescut în ultimii ani, deoarece studiile evidențiază efectele negative pe care telefoanele și social media le au asupra tinerilor.
Un studiu Pew Research arată că 72% dintre profesorii de liceu și 33% dintre profesorii de gimnaziu consideră telefoanele o problemă majoră în timpul orelor. Cu toate acestea, unii părinți se opun interdicțiilor, dorind ca în caz de urgență copiii lor să aibă acces la telefoane.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_da56251c599f9754cbe7be4abfed4068.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eb0a3172cc1b60bed38dffc93580a3db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f9d3b037754f896a44eb72b4155de75e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1eac88d557e436d7c2a8b57de02aa50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_86579540183892a29c8a8cfcee4c78cb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_064e50d08b651b459e93db6b551421ff.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_495051751b43224a6f7e7d46a7590921.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d8e74408a52773e48749e260a968d6e4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1eaa735030c37edfa99176a33b378a73.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e91c82fde31e64f0bb0fc47172544993.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8bdc1196771c7d321935fdc1dd905a9f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_a7be0a4bcc2fc7c2af671f493631c7a7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c9a84233bfc14655132f2be095768894.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_87f28c563dcf9e16c2cfc7f8847bb595.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_5e35b0340682778e186e8fcafebac94b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_554fe983d390b3351b0f23ff369e2fc9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fffa29b2ef9f3400ff8d6c223ae139f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d99727dbd03885bcdbe2c06adb64b831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f8de0237d3746f2721e442138a76361c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_e348dc3d441417e5710dd1d44941f01e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_8ad605afb646f299a554d1fc16e2c275.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_b0df5c4e58529d419ea4f683192fb34b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e6e7fe897e2e6dd80fc259053d558ce9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_286893d85f722dcce34576e247f067fe.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.