Pavel Durov a oferit, vineri dimineață, pe canalul său de Telegram, prima reacție după reținerea lui, ocazie cu care a negat ferm că aplicația ar fi un „paradis anarhic”.
Afaceristul a spus că investigaţia asupra aplicaţiei a fost surprinzătoare, în condițiile în care autorităţile franceze au avut acces la o „linie fierbinte” la a cărei naștere el a ajutat şi ar fi putut contacta oricând reprezentantul Telegram pentru UE.
„Dacă o ţară este nemulţumită de un serviciu de internet, practica stabilită este de a începe o acţiune legală împotriva serviciului în sine”, a scris el.
„Folosirea legilor din era pre-smartphone-ului pentru a acuza un CEO de infracţiuni comise de terţi pe platforma pe care o administrează este o abordare greşită”, consideră Pavel Durov.
În continuare, multimiliardarul a admis că Telegram nu a fost perfect, însă a demontat orice abuz asociat cu aplicația.
„Dar afirmaţiile din unele mass-media că Telegram este un fel de paradis anarhic sunt absolut neadevărate. În fiecare zi eliminăm milioane de postări şi canale dăunătoare”, a mai spus Durov.
Telegram își schimbă politica
Între timp, Telegram şi-a modificat regulile de utilizare și a eliminat o referire care susţinea că discuţiile private din cadrul aplicației sunt scutite de orice formă de moderare. Totodată, platforma include în prezent o opțiune prin care utilizatorii pot raporta conţinutul considerat ilegal.
La rândul lui, Pavel Durov a recunoscut că aplicația a fost folosită și de infractori, dar că are în plan să schimbe acest lucru. Platforma este investigată şi în Coreea de Sud, unde există un imens scandal cu deepfake-uri pornografice cu elevi transferate prin intermediul Telegram
În prezent cetăţean francez, Pavel Durov a fost reţinut la sfârşitul lunii august în Franţa, pe fondul unei investigaţii privind infracţiunile legate de imaginile de abuz sexual asupra copiilor, traficul de droguri şi tranzacţiile frauduloase asociate cu aplicaţia. A achitat o cauțiune de cinci milioane de euro pentru a nu fi ținut în închisoare înainte de judecarea cazului său.