Unde ai mai mulţi fani, în România sau în Moldova?
Nu ştiu ce să spun. În Moldova lucrurile stau altfel. Înainte să fiu renumit în România, în Chişinău nu prea era nimeni interesat de muzica mea. Scosesem nişte melodii, dar nu aveam mare succes. Voi m-aţi făcut cunoscut.
Cum ai ajuns să fii remarcat în România?
Din întâmplare. Huidu şi Găinuşă au primit un cd cu muzica mea, de la o colegă de-a lor de la Kiss FM, care fusese la Chişinău. Le-a plăcut melodia „Eu beu” şi au difuzat-o. Ascultătorilor le-a plăcut şi au început să tot sune să discute despre muzică. Câteva dimineţi au tot difuzat-o şi într-o zi a auzit-o fratele meu, Nelu, care era la Bucureşti şi m-a sunat. „Vezi că în România se dă melodia ta”. Am căutat frecvenţa şi am ascultat şi eu într-o dimineaţă. Sunau oamenii, Huidu şi Găinuşă făceau show, vorbeau cu accent moldovenesc.
Şi cum au dat de tine?
Păi îi întreba lumea cine sunt. Şi mi-am făcut curaj şi am sunat, am intrat în direct şi le-am spus că eu sunt Pavel Stratan. La început nu m-au crezut, dar apoi m-au chemat la ei în emisiune. Într-o zi de marţi, parcă. Dar nu prea voiam să merg, la început.
<< Şi acum, când sunt pe scenă, parcă e prima dată »
Ce te-a convins să te duci, totuşi?
Păi cum făceau ei glumele lor, au zis că-mi pun pahare de votcă, pe calea ferată, de la Bucureşti până la Chişinău numai să mă duc. Să beau câte un pahar, câte un pahar până ajung la ei.
Păi dacă tu cântai despre băutură…
Da, dar eu nu beau aşa mult. Îmi place berea, uneori, când stau la un pahar de vorbă, dar aşa nu consum mult alcool. Şi m-am lăsat şi de fumat. Melodiile mele nu sunt autobiografice. La început, toată lumea credea că sunt vreun beţiv, dacă despre asta cântam.
Te-ai bucurat imediat de succes. Cum te-ai obişnuit cu el?
Nu m-am obişnuit. Nici măcar acum. Nu-mi imaginat vreodată să ajung aşa, să mă văd în faţa publicului. Şi acum, când sunt pe scenă, parcă e prima dată. Nu îmi vine să cred, am impresia că visez şi am emoţii.
Dar cum a început totul? Cum te-ai apucat de cântat?
Eu le cântam prietenilor mei, ca să-i amuz. Pentru ei compuneam. Nu aveam vreun scop anume, nu îmi propusesem să devin cunoscut, dar s-a întâmplat să fie altfel.
Dar Cleo cum a început să cânte? Ai întrebat-o tu dacă vrea sau te-a văzut pe tine şi i-a plăcut?
Nu. Nu se procedează aşa. Ce să ştie un copil de doi, trei ani. La un copil nu mergi şi în întrebi dacă vrea, pentru că nu are cum să ştie dacă vrea, dacă îi place. La un copil mergi şi îi spui aşa „Uite, tată, eu vreau să văd dacă tu poţi să faci asta” şi apoi dacă poate, dacă îi place, e bine. Dar nu dacă vrea, pentru că nu are cum să decidă aşa ceva.
O să îl faci şi pe Cezărică (1 an) artist?
Eu cred că peste vreo doi ani, melodiile lui or să fie difuzate la radio. Dar tot la fel. O să îl întreb dacă poate şi o să-l pun că cânte. Nu o să îl întreb dacă vrea, pentru că nu are de unde să ştie.
Citeşte şi:
Pavel Stratan: „Mi-am dat seama, la 25 de ani, că femeia perfectă nu există”