ComenteazăEşti mai tot timpul plecat, compui, cânţi, te ocupi şi de cariera Cleopatrei. Mai ai timp şi de familie, mai apuci să stai şi cu soţia ta?
Da. Între mine şi Rodica e o relaţie specială. Noi avem aşa… un cerc al nostru, în care nu intră nimeni, pentru că nu lăsăm pe nimeni să intre. Ne înţelegem în felul nostru şi nu suntem deranjaţi de absolut nimic. Dacă ar apărea vreo fisură, atunci s-ar duce tot, dar un lăsăm să se întâmple asta.
Cum ai cunoscut-o pe soţia ta?
Mi-a prezentat-o o amică foarte bună, care era prietenă cu ea. Apoi, după ce am avut prima noastră întâlnire, am ştiut deja că o să fie soţia mea.
Să înţeleg că era femeia perfectă, femeia visurilor tale?
Nu cred în aşa ceva, în modele. Când eram tânăr căutam o fată care să aibă părul într-un fel, unghiile în alt fel, să se poarte aşa şi nu altfel, să se îmbrace cu un anumit fel de haine, dar apoi, după ce am trecut de o vârstă, mi-am dat seama că femeia perfectă nu există. După ce o cunoşti şi sunteţi împreună poţi să îi spui să fie aşa, sau altfel, cum vrei tu, dar să o găseşti aşa cum îţi închipui, nu se poate.
ERA SĂ MĂ PRINDĂ MAMA CU O FATĂ ÎN DORMITOR […] CÂND AM ÎMPLINIT 15 ANI
E Pavel Stratan un cunoscător al femeii?
Da. Chiar sunt. Am şi vrut să scriu o carte despre cum să cunoşti femeia, dar nu am timp şi linişte ca să scriu. Într-o bună zi, o să fac asta.
Probabil că ai avut şi tu momente de slăbiciune. Sau ai ştiut mereu ce să spui şi ce să faci?
A fost un moment penibil. Era să mă prindă mama cu o fată în dormitor, la ziua mea, când am împlinit 15 ani. Luasem şi eu o fată şi mersesem cu ea în cameră. Ne sărutam şi noi, când bate mama la uşă. Repede, să ne dezmeticim eu şi fata, când colo, nu puteam să mă dezlipesc de ea. Eu purtam nişte pantaloni cu fermoare şi ea avea ciorapi plasă, care se prinseseră de un fermoar. Nu mai ştiam ce să facem, eram speriaţi amândoi, dar până la urmă am reuşit să scăpăm din prinsoare.
Dacă tot suntem la capitolul dragoste, într-o zi, Cleopatra o să vină acasă şi-o să spună „Tată, ăsta e Ghiţă. L-am găsit!” Cum o să reacţionezi atunci?
Îmi dau seama că peste vreo 10 ani e posibil să se întâmple asta, dar nu mi-e teamă. Ea e deja în showbiz şi cred că o să întâlnească tot pe cineva din aceeaşi lume, poate chiar la o petrecere mondenăla care o să participe. E normal să vină şi ziua asta şi nu mi-e teamă de ea, nu vreau să-mi impun eu regulile şi ideile mele şi nici nu vreau să mă impun în vreun fel, ca tată.
Dar cum e Cleopatra la şcoală, spre exemplu. Se poartă copiii cu ea altfel pentru că e vedetă?
Nu, în nici un caz. Nimeni. Toţi se poartă cu ea normal, aşa cum se poartă şi cu ceilalţi colegi, Şi profesorii şi colegii.
Înseamnă că are mulţi prieteni.
Da, ea se împrieteneşte imediat cu toată lumea şi are mulţi prieteni. Dar cel mai bine se înţelege cu verişoara ei care mai vine câteodată pe la ea.
Nu e greu să creşti un copil deosebit, cum e Cleo?
Nu. În general un copil e greu sau uşor de crescut şi ajunge să îţi uşureze munca sau nu. Totul depinde de tine. Spre exemplu, noi nu ne-am lăsat nici măcar o zi copiii cu bunicii lor, nici pe Cleo, şi nici pe Cezar nu o să îl lăsăm. Dacă vrei să îi educi bine şi să te asculte, trebuie să fii mereu acolo, lângă ei, să îi formezi. Altfel, degeaba le ceri să fie într-un fel sau te superi pe ei, dacă în timp ce creşteau, erau în grija altcuiva.
CE, NUMAI BECALI SĂ AIBĂ MAYBACH?
Da, eu, dar uneori mai vine şi ea cu câte o idee. Iar când vine vorba despre repetat, la ea totul e o joacă. Nu pot să o iau şi să-i spun „Gata, acum stăm în studio şi repetăm” pentru că se plictiseşte. Aşa că mergem în parc sau ne jucăm şi când e ea ocupată cu ale ei, îi zic „Ia, Cleo, nu vrei să cântăm melodia nouă?” şi atunci facem treabă fără să muncim, de fapt. Imediat învaţă aşa.
În afară de muzica ta, a lui Cleo, ce pasiuni mai ai?
Maşinile. Aş sta şi cu chirie numai să am o super maşină. Şi conduc cu viteză şi peste tot, nu am probleme. Dacă aş câştiga câteva milioane de euro, cea mai mare parte din sumă aş da-o pe maşini. Ce, numai Becali să aibă Maybach?
Îţi place, deci, agitaţia din Bucureşti?
Nu neapărat. Spre exemplu, eu acasă mi-am izolat toţi pereţii şi toate geamurile, iar biroul meu are două uşi izolate fonic, ca să nu aud nimic. Păi dacă aş sta în Bucureşti şi să se audă gălăgie, maşini, tramvaie, autobuze, n-aş mai face nimic. Eu am nevoie de linişte. Nimic să nu se audă. Zgomotul mă enervează repede.