Zilele trecute, peretele unei magazii a Spitalului ‘Victor Babes s-a prabusit, facand praf sapte masini parcate langa el. O alta intamplare nefericita s-a petrecut saptamana trecuta, cand o tanara a fost la un pas de moarte dupa ce podeaua unei case aflate in ruina, de pe strada Lipscani, s-a rupt.
Locuitorii de pe strada Baba Novac din Capitala au fost loviti de ghinion. Saptamana trecuta, o portiune de aproape zece metri din zidul unei magazii a Spitalului ‘Victor Babes s-a prabusit peste sase masini parcate de locatarii din zona pe locuri pentru care platesc taxa la primarie.
Dupa numai doua zile, o alta bucata imensa din acelasi zid a mai strivit capota si parbrizul unui autoturism parcat acolo. Groaza cea mai mare au trait-o insa copiii care se jucau in apropiere la acea ora. ‘Daca am fi fost aici atunci, ne zdrobea. S-a auzit un bubuit si s-a facut mult praf, ne-a zis Sabina, o pustoaica de 10 ani.
Autoritatile isi paseaza vina
Oamenii ramasi fara masini sunt disperati, iar cei care ar trebui sa-i despagubeasca isi paseaza vina. Reprezentantii spitalului spun ca zidul apartine primariei, iar edilii sustin ca e al unitatii medicale. ‘Vom da in judecata si primaria, si spitalul. Trebuie sa raspunda cineva, ne-a spus Bogdan Sima, proprietarul unui Logan distrus de zidul prabusit.
Surse din primarie sustin ca in astfel de situatii, raspunzatori sunt cei care au in administrare cladirea, respectiv spitalul.
Cum se obtin despagubirile?
Daca nu au Casco pentru masinile avariate de zid, proprietarii acestora trebuie sa mearga la service pentru a obtine un deviz de reparatie. Cum nu se pune problema negocierii despagubirilor cu conducerea spitalului, fiind vorba de o institutie publica, pagubitii trebuie sa o actioneze in instanta.
O fata a cazut prin plafonul acestei cladiri
O tanara de 16 ani a ajuns la spital saptamana trecuta, cand a cazut cu tot cu podeaua unei cladiri parasite de pe strada Lipscani nr. 76. Acum, tanara e internata la Spitalul Floreasca si, din fericire, in urma accidentului s-a ales doar cu o fractura de gamba. Pacienta nu este de acord sa ofere informatii cu privire la starea ei. Potrivit unor surse din cadrul spitalului, in urma investigatiilor medicale s-a stabilit ca starea ei este buna, dar medicii nu exclud, pe viitor, posibilitatea unei interventii chirurgicale la picior. Perimetrul era ingradit de Primaria municipiului Bucuresti tocmai pentru a nu se intra in zona, asa ca autoritatile nu vor sa acorde despagubiri.