Ce face un detectiv particular

Detectivul particular e persoana atestata de Legea nr. 329/2003 si care desfasoara activitati specifice de investigare, referitoare la: – conduita si moralitatea publica a unei persoane – date privind solvabilitatea ori seriozitatea unei persoane fizice sau juridice, potentiala partenera intr-o afacere – persoanele disparute de la domiciliu – bunurile care fac obiectul unor litigii de natura civila sau penala, instrainate in scopul prejudicierii intereselor unei parti in proces – asigurarea protectiei impotriva scurgerii unor informatii din sfera vietii private sau a activitatii agentilor economici care doresc sa pastreze confidentialitatea acestora.
Detectivul are dreptul sa efectueze investigatii si supravegheri prin observare directa, fotografiere, inregistrare audio-video si sa solicite din arhivele si evidentele unor institutii publice date care, potrivit legii, nu sunt clasificate si nu aduc atingere dreptului la viata intima, familiala ori privata sau altor drepturi si libertati fundamentale ale persoanei. Informatiile obtinute in urma activi- tatilor desfasurate sunt destinate exclusiv clientului firmei de detectivi.
Atunci cand clientul solicita activitati ce incalca normele legale in vigoare sau bunele moravuri si va comunica acest lucru organelor de politie, detectivul va refuza cazul, iar daca constata ca informatiile solicitate de client vizeaza siguranta nationala, va sesiza de indata autoritatile cu atributii in domeniu.

Ce nu au voie sa faca detectivii

Activitatea detectivului particular nu poate fi contrara reglementarilor legale interne sau celor internationale la care Romania este parte, sigurantei nationale, ordinii publice ori bunelor moravuri. Sunt interzise urmatoarele activitati: – interceptarea unei convorbiri sau comunicari efectuate prin telefon, telegraf, fax, retele electronice ori alte mijloace de transmitere de voce sau date la distanta, precum si accesul in spatiile respective pentru instalarea aparaturii specifice – interceptarea, sustragerea, distrugerea, retinerea sau deschiderea fara drept a unei corespondente ori a altor trimiteri postale, adresate unei persoane – interceptarea comunicatiilor ambientale in spatiul privat – supravegherea foto-video prin amplasarea de mijloace tehnice in spatii private. Detectivii nu se pot implica in actiuni de forta, in executari silite, recuperari de debite, conflicte stradale sau intre grupuri de persoane.

Cum poti ajunge un mic Sherlock Holmes

Detectivul particular isi poate exercita profesia in cadrul societatilor specializate sau al cabinetelor individuale de detectivi particulari, infiintate conform legislatiei comerciale si care functioneza in baza licentei eliberate de Inspectoratul General al Politiei Romane. – Trebuie sa aiba cel putin studii medii si sa fie absolvent al unei scoli postliceale de detectivi sau sa fi indeplinit functia de politist ori lucrator in cadrul unor institutii publice cu atributii in domeniul apararii, ordinii publice sau sigurantei nationale, ori sa fie absolvent al unei institutii de invatamant superior – sa nu fi fost condamnat pentru infractiuni savarsite cu intentie – nu desfasoara o activitate care implica exercitiul autoritatii publice – a obtinut avizul inspectoratului de politie judetean sau al Politiei Capitalei, dupa caz – a promovat examenul de atestare a calitatii de detectiv particular.

 
 

Urmărește-ne pe Google News