Un tânăr de 23 de ani și-a făcut cumpărăturile într-un supermarket din Moreni și, în loc să plătească, a vrut să iasă cu căruțul plin cu alimente prin spatele magazinului.
Individul a fost observat de agentul de pază care a intervenit.
Paznicul a fost bătut crunt, în încercarea de a-l opri pe tânăr. Bărbatul a fost internat în spital, la secția de Chirurgie, din cauza rănilor suferite, notează observator.tv,
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au reținut pentru 24 de ore un bărbat din localitate, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că, în noaptea de 18 spre 19 mai, bărbatul ar fi agresat un agent de pază al unei societăți comerciale, care l-ar fi surprins în timp ce transporta cu un cărucior mai multe bunuri din magazin. Victima a fost transportată la spital pentru investigații medicale”, a precizat IPJ Dâmbovița, conform reporterpenet.
Tânărul ar mai fi avut o astfel de ieșire violentă, când a bătut un polițist local.
Poliţia a demarat cercetările în acest caz.
sursă foto: reporterpenet
Citește și: