Fără a fi dotat cu o pistă lungă, noul USS Nimitz foloseşte o variantă modificată a conceptului lui Wilber şi Orville Wright, părinţii aviaţiei, pentru a catapulta avioanele. Aceste lansatoare ultramoderne utilizează vapori sub presiune (suficient de puternici pentru a arunca un Cadillac la un kilometru distanţă) pentru a lansa avioane F-18 pe o pistă de doar 100 de metri lungime. În plus, pentru a ajuta avioanele să aterizeze, inginerii au adaptat un principiu simulat al “prăbuşirii controlate” din timpul celui de- al doilea război mondial, prin împrejmuirea platformei cu sârmă. Un cârlig ataşat avionului prinde sârma şi astfel aeronava, care aterizează cu 225 km/h, se opreşte. Radarele navei-gigant acţionează pe o distanţă uriaşă, putând sesiza pericolele de la 500 de kilometri distanţă. Printre inovaţiile tehnologice se numără mecanismul de iluminare a pistei, care ajută la aterizarea în unghiul corect.

Are o rază de acţiune nelimitată

Acesta este cel de-al zecelea portavion din clasa Nimitz, cea mai mare navă de luptă care pluteşte pe oceanele lumii. Propulsat de două reactoare nucleare, raza de acţiune a portavionului este nelimitată. Pe acest vas se află constant 6.000 de oameni, personal militar şi civil. Portavioanele din clasa Nimitz sunt atât de populare în SUA, încât s-au făcut şi filme la bordul lor. Spre exemplu, în 1980, în pelicula The Final Countdown, în care au jucat Kirk Douglas şi Martin Sheen, portavionul era înghiţit de o gaură neagră şi aruncat înapoi în timp, pe 6 decembrie 1941, cu câteva ore înainte de a începe atacul japonezilor de la Pearl Harbor.

Poate naviga fără alimentare timp de 20 de ani

Pentru a menţine în mişcare nava de 99.000 de tone, USS George H. Bush foloseşte două reactoare nucleare care pot funcţiona nonstop timp de 20 de ani.

Urmărește-ne pe Google News