Alex Velea

Cântăreţul Alex Velea e poreclit “Yamasha”, după numele piesei cu care a devenit celebru. La 24 de ani, Alex a sucit minţile multor doamne şi domnişoare odată cu participarea la concursul “Dansez pentru tine”. Este în zodia Taurului, iar pasiunile lui sunt dansul şi pictura.

Hamude

Hamude Dawoud are 23 de ani şi locuieşte în Bucureşti. Este de origine musulmană, mama lui fiind româncă, iar tatăl, iordanian. A absolvit Liceul englez-iordanian din Capitală. El s-a făcut remarcat în urmă cu doi ani, când a câştigat concursul “Bară la bară”, difuzat de Kanal D.

Denis Ştefan

Denis Ştefan este cel care îl interpretează pe Codruţ Medalion Fieraru în telenovela “Regina”, difuzată de postul Acasă TV, de luni până joi, la ora 20.30. Denis are 32 de ani, este în zodia Leului, iar hobby-urile sale sunt echitaţia, fitnessul, joggingul şi filmele. Despre Denis se spune că seamănă foarte bine cu actorul american Andy Garcia.

 

 

Regulamentul concursului

Trimite-ne o scrisoare prin care să ne demonstrezi că eşti cea mai mare admiratoare a uneia dintre cele trei vedete prezentate, împreună cu datele tale personale (nume, prenume, localitate, telefon) la adresa de e-mail: cinacuvedete@libertatea.ro sau la sediul redacţiei: Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sectorul 2, Bucureşti, până pe 16 martie (data poştei) şi poţi câştiga o masă în oraş cu starul tău preferat. Cele mai emoţionante materiale primite vor fi desemnate câştigătoare. Cele trei norocoase vor fi anunţate în ziarul de duminică, publicat în data de 22 martie 2009.

Mai multe detalii poţi afla la numărul de telefon: 021- 20.93.360. Participarea la concurs reprezintă acordul cititorilor pentru ca numele, imaginea şi materialele trimise să fie făcute publice de către Libertatea în diverse materiale pentru promovarea concursului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News