Felul în care presa rusă relatează despre moartea militarilor care au invadat Ucraina relevă faptul că de multe ori nimeni nu știe despre pierderile în luptă ale armatei care a trecut granița de vest în țara vecină. Cazul comandantului adjunct al regimentului aerian, locotenent-colonelul Oleg Chervov, e cel mai bun exemplu.
Căzut în luptă pe 7 martie, undeva deasupra Ucrainei, nu au fost făcute publice detaliile, pilotul a fost înmormântat pe 16 martie la Voronej, fără vreun anunț prealabil din partea autorităților, legat de funeralii. Nimeni n-a știut că trupul lui a fost adus acasă și puținii oameni care au văzut coregiul funerar habar nu aveau ce se întâmplă.
„Ieri, la Voronej, oamenii și-au luat rămas bun de la un pilot militar care a murit în timpul unei operațiuni speciale în Ucraina, comandantul adjunct al regimentului aerian, locotenent-colonelul Oleg Chervov. Pilotul, care a servit anterior în Transbaikalia și a zburat cu avioane de atac, s-a mutat destul de recent la Voronej și a murit în circumstanțe necunoscute pe 7 martie.
Aproximativ o sută de militari și câteva zeci de civili au venit să-și ia rămas bun de la el. De data aceasta locuitorii din Voronej nu au fost informați în prealabil despre înmormântarea ofițerului.”, scrie Oleg Mukhin, corespondentul Kommersant.
În dimineața zilei de 16 martie, aproximativ o sută de militari s-au adunat în apropierea centrului cultural și de agrement Severny, majoritatea cadeți ai Academiei Forțelor Aeriene Voronezh. Au așteptat în formație ca să le vină rândul să intre în clădire, pentru a-și lua rămas bun. Mai multe grupuri erau de serviciu afară, la intrări. Nu erau mai mult de patru duzini de civili, inclusiv rude ale decedatului și cunoscuții acestora, precum și delegații ale autorităților locale.
„Pe cine îngropăm, tătucă comandant?”, întrebau rarii trecători. „Ofițer”, a răspuns un soldat. „Din Ucraina?”, întrebau oamenii. Răspunsul a fost o lungă tăcere.
Centrul cultural și de agrement, deasupra intrării de care a atârnat ieri un afiș pe care scria „Casa prieteniei”, a devenit notoriu locuitorilor din Voronej după moartea mai multor aviatori ruși în Siria. În mai 2016, în această clădire și-au luat rămas bun de la semnalizatorul Anton Erygin, în octombrie 2017, de la navigatorul bombardierului Su-24 prăbușit, Yuri Kopylov, iar în februarie 2018 de la pilotul aeronavei de atac Su-25 doborâtă în luptă. Dar acum nici locuitorii din Voronej, nici mass-media, nu au fost informați despre moartea ofițerului, până la înmormântare.
Detalii despre ceea ce s-a întâmplat cu avionul lui Oleg Cervov pe 7 martie nu au fost oferite nici de civili, nici de militari. Cadeții care erau de serviciu la intrare, care nu au avut ocazia să se apropie de sicriu, au aflat despre identitatea pilotului de la cei care au părăsit clădirea. „Acela este pilotul? Tânăr?”, a întrebat unul dintre civili pe un cadet din primul an, care părea să nu aibă mai mult de șaisprezece ani. „Tânăr”, a răspuns el.
Unul dintre cunoscuții familiei Chervov, părăsind clădirea și aprinzându-și o țigară, a declarat corespondentului Kommersant că pilotul avea doi copii: „Locuim lângă rudele lui. A slujit în Siberia, dar s-a mutat la Voronej cu familia sa destul de recent. Au cumpărat casa, dar încă nu au avut timp o aranjeze.”
La cimitir erau de serviciu ofiţeri ai poliţiei rutiere militare, înarmați cu mitraliere. Lângă biserică, mai multe femei l-au întrebat pe un bărbat în vârstă ce se întâmplă în Republica Populară Lugansk. „Eu sunt de acolo”, a spus el. „Nu este ușor acolo acum, ucrainenii stau în case, pun mortiere pe acoperișuri”, „Ar fi trebuit să îi terminăm imediat, în 2014!”, a spus una dintre femei plângând lângă militarii din garda pentru funeralii: „Copii, aveți grijă de voi!”
Locotenent-colonelul Chervov a fost înmormântat într-un sicriu deschis. Singurul care a luat cuvântul a fost unul dintre ofițerii-pilot, un colonel: „Nu vreau să fim slabi. Trebuie să terminăm munca începută de el și să o facem victorioși. Un ofițer, fără ezitare, merge la moarte, un ofițer își îndeplinește în mod conștient datoria. Și Oleg a mers să îndeplinească misiunea de luptă în mod conștient, realizând că această misiune ar putea fi ultima. Prin asta ne-a lăsat moștenire să fim puternici, să fim vrednici de isprava lui!”
Oleg Chervov a fost înmormântat la memorialul piloților militari de pe Aleea Eroilor a cimitirului Komintern din Voronej.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina