Proiectul costă statul român peste 9 milioane de euro (37 milioane de lei) şi este realizat prin Compania Naţională de Investiţii, potrivit Mediafax.
Bazinul de înot pentru competiţiile olimpice va avea o lungime de 50 de metri şi o lăţime de 25 de metri, cu adâncimea maximă de 2 metri. Bazinul de antrenament va avea lungimea de 25 de metri şi lăţimea de 12,5 metri, cu adâncimi cuprinse între 1,2 şi 1,6 metri.
Clădirea care va cuprinde bazinul olimpic va avea trei etaje şi subsol, conform Primăriei Sectorului 2, care a emis autorizaţia de construcţie la începutul anului 2011.
La subsol se vor afla spaţiile tehnice, vestiarele, săli de fitness şi masaj, grupuri sanitare. La parter se vor afla cele două bazine, vestiare, grupuri sanitare şi birouri. Etajul 1 va fi destinat tribunei pentru public, care va avea 800 de locuri, iar la etajul 2 se va afla tribuna pentru VIP şi pentru persoanele cu handicap, precum şi cabine pentru transmisiile radio-tv şi de presă.
Terenul pe care va fi amplasată construcţia are 6.400 de metri pătraţi şi aparţine clubului Dinamo. Clădirea va avea o înălţime de 16,4 metri şi o suprafaţă construită de 3874,75 metri pătraţi.
Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro