Are 27 de ani si, pana in prezent, a batut lumea in lung si-n lat, fiind solicitata ca fotomodel. A facut reclama la pasta de dinti, in Bruxelles, dar si la o crema pentru maini, insa aceste performante nu au impresionat-o in mod deosebit, singura ei pasiune fiind de fapt filmul.
Recent, ea a interpretat rolul unei sotii de mafiot in co-productia Franta-Romania „Intre caini si lupi”, premiera ce va avea loc in aceasta toamna, la Paris. Si in comedia „Garcea” a primit un mic rol, despre care, momentan, nu a primit detalii. A participat la casting-ul pentru pelicula „Callas Forever” si a trecut proba cu brio, dar habar n-are in pielea carui personaj va intra.
Desi este logodita, de vreo cinci ani, cu un prosper om de afaceri, gurile rele spun ca ea ar fi trait o frumoasa poveste de dragoste cu Liviu, sarmantul interpret de la L.A. Nu prea iese fum fara foc, asa ca Mirela ne-a dezvaluit cum stau lucrurile: „Intr-adevar, Liviu m-a curtat o perioada buna de timp, si acest lucru s-a aflat, caci el nu s-a ferit. Numai ca este doar un copil pentru mine si, in plus, imi iubesc foarte mult logodnicul. Nu l-as insela pentru nimic in lume. Cu Liviu sunt doar buna prietena si atat, desi el si-a dorit ca relatia noastra sa evolueze”.
Pentru job-ul de la Antena 1, Mirela a fost „culeasa” direct din sala de fitness, chiar de producatorul emisiunii „Academia Vedetelor”: „M-a vazut, m-a placut si mi-a oferit acest contract. Am acceptat doar din plictiseala, visul meu fiind doar acela de ajunge o buna actrita”.
Daca va intrebati cum de arata atat de bine (are dimensiuni corporale de invidiat 89-61-91, 1,68 m si 50 kg), conform marturisirilor sale, am aflat ca ea „prapadeste”, saptamanal, 1.000 de dolari, pentru a avea acest look. Merge la sala de fitness si doarme destul de mult. Nu se omoara cu treburile gospodaresti, fiind ajutata de o menajera.
In aceasta vara, Mirela si-a propus sa petreaca o vacanta de vis, impreuna cu iubitul ei, la New York si L.A. – nu la Liviu, ci in orasul cu acest nume.
Pentru prieteni, pe la petreceri, vedeta postului Antena 1 accepta sa cante muzica populara si usoara, fara a se gandi insa la o cariera muzicala. Iar daca ar fi sa ramana in televiziune, apetisanta bruneta spune ca nu tanjeste la un post de prezentatoare de stiri, ci mai degraba ar fi tentata sa prezinte o emisiune pentru copii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News